1

Poruncile Domnului – Pocăința

pocaintaReferinţe: Matei 4.17

I. Termenii Vechiului Testament

1. „Nacham” este primul termen menționat în Scriptură, în Vechiul Testament, cu privire la pocăință. Respiraţia grea, gâfâiala, nu reprezintă altceva decât simbolismul pentru părerea de rău. Genesa 6.6 şi Iona 3.10 nu fac altceva decât să exprime părerea de rău a lui Dumnezeu pentru ceea ce hotărâse împotriva oamenilor ce păcătuiseră, dar care au hotărât să se întoarcă spre Dumnezeu. Acest termen este folosit de aproximativ 40 de ori şi-L prezintă pe Dumnezeu ca pe Unul căruia îi pare rău de pedeapsa pe care a hotărât-o în anumite situații. Dumnezeu nu este un om ca să-I pară rău, cu toate astea însă iuţimea mâniei Sale se potoleşte atunci când vede căinţa sinceră.

2. „Shub” înseamnă întoarcere, schimbare. Reprezintă o decizie personală a celui ce decide să părăsească păcatul, omul întorcându-se de la păcat la neprihănire, de la rebeliune la supunere. Deuteronom 4.30 face apel la întoarcerea şi transformarea oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Creatorului.

II. Termenii Noului Testament

1. „Metamelomai” înseamnă regret, preocupat de schimbare. Evanghelia după Matei 21.29 vorbește în versetul 29 despre pocăinţa adevărată, un regret sincer care se transformă în pocăinţă, dar în versetul 32 sunt prezentate remuşcările ce pot fi rezultatul unei cercetări de sine care însă, nu se transformă în căinţa sinceră, iar rezultatele ce decurg din aceasta pot avea un efect dramatic (vezi cazul lui Iuda, căruia i-a părut rău de trădarea lui Isus, dar care s-a oprit la acest nivel).

2. „Metanoeo” – a te pocăi, a schimba mintea sau scopul. Matei 3.2 şi Marcu 1.15 afirmă că vremea pocăinţei a venit. A sosit ceasul în care trebuie să scăpăm de mânia lui Dumnezeu prin intermediul pocăinţei adevărate. Doar Dumnezeu este autorul iertării şi curăţirii de păcate, aspect evidenţiat şi în Evanghelia după Luca 24.47.
Ca experiență vitală, pocăinţa trebuie să se manifeste în realitate prin producerea de roade bune, adecvate pentru noua viaţă spirituală. Matei 3.8 ne îndeamnă: „Faceţi dar, roade vrednice de pocăinţa voastră.” Dacă pocăinţa înseamnă schimbare adevărată, atunci acest lucru trebuie să se vadă în viaţa de zi cu zi.

3. „Epistrepho” se referă la câteva aspecte: a te întoarce la, a te întoarce peste sau a te întoarce sub. Cel ce s-a întors cu adevărat spre Dumnezeu trebuie să aibă un scop în viaţă: umplerea cu Dumnezeu. „Epistrepho” reprezintă întoarcerea la Dumnezeu, din starea păcătoasă. Dacă după momentul în care te-ai întors la Dumnezeu nu se produce nimic în viaţa ta, atunci nu este vorba despre o schimbare autentică, despre o pocăinţă veritabilă. 1 Tesaloniceni 1.9 depune mărturia unor vieți transformate în mod vizibil.

III. Elemente psihologice

Pocăinţa este partea importantă a mântuirii. Ce este mântuirea? O definiţie simplă ar fi să descriem pocăinţa drept o schimbare sau o întoarcere care implică intelectul, sentimentele şi voinţa.

1. Elementul intelectual

– Din punct de vedere intelectual pocăinţa este o schimbare a concepţiei despre păcat, despre sine şi despre Dumnezeu.
– Omul înțelege că păcatul este într-adevăr rău şi că acest lucru are importanţă pentru un Dumnezeu sfânt.
Mântuirea noastră nu poate fi câștigată prin faptele noastre bune, oricât de multe la număr ar fi acestea.

2. Elementul emoţional

– S-ar putea să fie o cunoaștere a păcatului, fără o întoarcere de la păcat şi acest lucru este îngrozitor pentru că Îl dezonorează pe Dumnezeu şi îl ruinează pe om.
– Nu este îndeajuns să constietizezi păcatul pe care îl ai în viaţă, chiar să-ţi pară rău din cauza lui, dar… să nu schimbi nimic. Faraon, în timpurile vechi, deși conştientiza că mâna Domnului apăsa asupra lui şi asupra poporului său, nu a schimbat nimic din starea de nesupunere în faţa lui Dumnezeu.
Sentimentul nu este suficient pentru o schimbare adevărată, dar poate ajuta la luarea unei decizii corecte. Doar sentimentalismul, neînsoţit de punere în practică, nu rezolvă problema de fond, promisiunile făcute în momente de exaltare sufletească, fără a fi urmate de împlinirea acestora, nu schimbă nimic.

3. Elementul volitiv

– Elementul cel mai proeminent în psihologia pocăinţei este voinţa.
– Experiența pocăitului sincer este exprimată în Vechiul Testament prin termenul „întoarcere”, iar în Noul Testament prin termenul „pocăinţă”.
Psalmul 51.17 conchide: „Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.”

(Mesaj expus de Gigi Dobrin, pastor al Bisericii Baptiste Betel din Mediaș, duminică, 7 februarie 2016)

Post a comment