Referinţe: Evrei 10.19-25

19 Astfel, deci, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul preaSfânt,
20 pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său: -
21 şi fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu,
22 să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.
23 Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.
24 Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.
25 Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.

   Ne gândim mereu la beneficiile jertfei lui Cristos. De câte ori ne-am gândit însă la cerințele jertfirii Fiului lui Dumnezeu?
Să privim mai întâi câteva din beneficiile pe care le avem de pe urma lucrării de mântuire.
1. Intrarea slobodă în Locul Preasfânt - vers. 19
Templul avea o serie întreagă de interdicții cu privire la accesul în acest edificiu. Locul de mare mândrie al evreilor era unul cu acces limitat. Templul nu era un obiectiv turistic, ci era un locaș de închinare înaintea Dumnezeului Creator.
Jertfa Domnului Isus Cristos ne-a oferit intrarea în Locul Preasfânt, adică în prezența lui Dumnezeu. Perdeaua care a fost ruptă de către Dumnezeu nu mai este un obstacol pentru accesul în prezența Celui Sfânt.
Între oameni și Isus Cristos s-a realizat un schimb: noi I-am dat păcătoșenia noastră, iar El ne-a oferit sfințenia Lui.
2. Avem un Mare preot - vers. 21
Cristos, Marele preot, a intrat în Locul Preasfânt cu sângele Său, nu cu sângele jertfirii de animale.
Pe lângă beneficiile jertfei lui Cristos există și câteva cerințe.
1. Sfințirea – vers. 22
Scopul jertfirii lui Mesia este sfințirea Bisericii Lui. El vrea să prezinte înaintea Celui Preaînalt Biserica Sa, într-un mod desăvârșit.
Lucrarea Lui începe dinăuntrul omului spre exterior, prin curățirea inimii omului. Înainte de pocăința omului acesta aleargă spre păcat: păcatul îi place, îl dorește, se bucură de el. După mântuire, omul fuge de păcat, este înfometat și însetat după dreptatea lui Dumnezeu.
2. Supravegherea – vers. 24
Atunci când supraveghezi pe cineva, ai grijă de el, te preocupi de soarta persoanei respective. Creștinii nu sunt destinați pentru o viață de solitudine, ci pentru comuniune.
3. Statornicia – vers. 23,25
Nu suntem ai lui Cristos pentru o perioadă de timp, ci pentru eternitate, pentru veșnicie.
Creștinii au fost persecutați și torturați, cu toate acestea chiar și prețul vieții a fost prea mic în comparație cu slava oferită de Dumnezeu.
Poate nu persecuția este unealta cea mai grozavă a Diavolului. Distracția este un instrument pe care Satan în folosește cu succes. Libertatea poate fi mai dăunătoare decât lipsa ei.
Mesajul Evangheliei trebuie tratat cu cea mai mare seriozitate. Beneficiile mântuirii sunt incredibile și numeroase. Cerințele jertfei lui Cristos ne oferă posibilitatea de a înțelege că mântuirea prin acest sacrificiu trebuie tratată cu cinstea și seriozitatea cuvenite.

(Sintezã a mesajului expus de fr. Ciprian Ardelean, pastor în Biserica Baptistă Speranța din Arad, duminicã, 1 aprilie 2012)

Pentru mesajul complet, în format audio-mp3, vã invitãm sã accesaţi meniul RESURSE – ASCULTÃ MESAJE sau

Ascultaţi mesajul aici

Referinţe: Marcu 18.21-35

21 Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?”
22 Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.
23 De aceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a vrut să se socotească cu robii săi.
24 A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni.
25 Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui şi tot ce avea, şi să se plătească datoria.
26 Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis: „Doamne, mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti tot.”
27 Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria.
28 Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă, care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât, zicând: „Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.”
29 Tovarăşul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga şi zicea: „Mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti.”
30 Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă, până va plăti datoria.
31 Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute.
32 Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta şi i-a zis: „Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.
33 Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?”
34 Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora.
35 Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”

   Acolo unde există oameni, există conflicte.
Legea mozaică era o lege aspră, o lege care cerea pedepsirea celui ce a greșit. Legea harului lui Dumnezeu oferă însă iertarea celui ce greșește.
1. Conflicte mici
- conflictul imaginar
Apare atunci când o persoană crede despre o altă persoană că are ceva împotriva ei, fără a exista un fundament real al acestei gândiri.
- gelozia
 Numeri 12.1-3: ”Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise (…) Şi au zis: „Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?” Şi Domnul a auzit-o. Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului.”
- bârfa
Exodul 23.1: ”Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate.” Bârfa contribuie din plin la propagarea unor informații false și exagerate.
- lipsa înțelepciunii
Este dovedită prin lipsa de apreciere față de eforturile celorlalți de a face bine.
Ce este de făcut în fața unor asemenea stări conflictuale? Orice răspuns sub impulsul stării de nervozitate nu va face altceva decât să accentueze conflictul, de aceea a tăcea, pentru moment, este mai înțelept.
2. Conflicte mari
- ura și vorbele rele îndreptate impotriva semenilor
Matei 5.21-24: ”Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea sub pedeapsa judecăţii.” Dar Eu vă spun că orişicine se mânie pe fratele său, va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: „Prostule!” va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: „Nebunule” va cădea sub pedeapsa focului gheenei. Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.”
- trădarea din partea fraților
Geneza 45.1-5: ”(…) Iosif a zis fraţilor săi: „Apropiaţi-vă de mine.” Şi ei s-au apropiat. El a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif pe care l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt. Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.” Trădarea fraților lui Iosif a fost schimbată de către Dumnezeu în binecuvântare, datorită iertării oferite de către Iosif.
- trădarea lui Isus de către Iuda
 Matei 26.47-50: ”Pe când vorbea El încă, iată că vine Iuda, unul din cei doisprezece, cu o gloată mare, cu săbii şi cu ciomege, trimişi de preoţii cei mai de seamă şi de bătrânii norodului.” Vânzătorul le dăduse semnul acesta: „Pe care-l voi săruta eu, acela este; să puneţi mâna pe El!” Îndată, Iuda s-a apropiat de Isus şi I-a zis: „Plecăciune, Învăţătorule!” Şi L-a sărutat. Isus i-a zis: „Prietene, ce ai venit să faci, fă!” Atunci oamenii aceia s-au apropiat, au pus mâinile pe Isus şi L-au prins.”
- atentarea la viața și demnitatea omului
Faptele Apostolilor 7.59-60: ”Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!” Apoi a îngenuncheat şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” Şi după aceste vorbe, a adormit.” Ștefan a fost omorât, dar nu înainte de a-i ierta pe torționarii săi.
Avertismentul Domnului Isus Cristos este foarte clar: ”Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”
A. Iertarea nu este un sentiment – ea se face prin credința care ne face să înțelegem că am fost iertați doar prin mila lui Dumnezeu.
B. Iertarea este nelimitată – ”(…) ci până la şaptezeci de ori câte şapte.”
C. Iertarea este necondiționată
D. Iertarea aduce pace, bucurie și unitate – lipsa iertării aduce boală în trupul nostru, conflicte în familia noastră și în jurul nostru.
Iertarea poate fi oferită astăzi, câtă vreme suntem în viață. Dacă nu facem azi acest pas, s-ar putea ca mâine să nu mai avem această șansă.

(Sintezã a mesajului expus de fr. Eugen Stuparu, duminică, 25 martie 2012)

Pentru mesajul complet, în format audio-mp3, vã invitãm sã accesaţi meniul RESURSE – ASCULTÃ MESAJE sau

Ascultaţi mesajul aici

Referinţe: Marcu 4.35-41

35  În aceeaşi zi, seara, Isus le-a zis: „Sã trecem în partea cealaltã.”
36  Dupã ce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care se afla şi aşa cum era. Împreunã cu El mai erau şi alte corãbii.
37  S-a stârnit o mare furtunã de vânt, care arunca valurile în corabie, aşa cã mai cã se umplea corabia.
38  Şi El dormea la cârmã pe cãpãtâi. Ucenicii L-au deşteptat şi I-au zis: „Învãţãtorule, nu-ţi pasã cã pierim?”
39  El S-a sculat, a certat vântul şi a zis mãrii: „Taci! Fãrã gurã!” Vântul a stat şi s-a fãcut o linişte mare.
40  Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţã?”
41  I-a apucat o mare fricã şi ziceau unii cãtre alţii: „Cine este acesta de Îl ascultã chiar şi vântul şi marea?”

Există oare şi o astfel de credinţă?
“Orice ni se dã bun şi orice dar desãvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatãl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbrã de mutare.” Iacov 1.17. Credinţa este un dar pe care îl primim de la Dumnezeu. Dintre toate darurile pe care le primim din partea Creatorului, credinţa este poate darul cel mai neglijat.
Există totuşi mai multe feluri de credinţă?
1. O credinţă intelectuală
La nivelul minţii oamenii acceptă tot felul de lucruri … şi rămân blocaţi acolo, nu merg mai departe la a aplica în practică. “Tot aşa şi credinţa: dacã n-are fapte, este moartã în ea însăşi. (…)Vrei, deci, sã înţelegi, om nesocotit, cã credinţa fãrã fapte este zãdarnicã?” Iacov 2.17,20.
Oricât afirmăm prin vorbe, credinţa ce nu este transpusă în practică nu are nici-o valoare.
2. O credinţă mântuitoare
Începutul unei astfel de credinţe este acela de a crede din adâncul inimii că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu.
Credinţa mântuitoare afirmă:
- calitatea lui Isus de Fiu al lui Dumnezeu
- Isus Cristos este o persoană reală, vie
El S-a transformat în singura jertfă de ispăşire a păcatelor noastre. Mântuirea nu poate fi realizată decât prin El. “Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevãrul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatãl decât prin Mine.” Ioan 14.6. Credinţa care salvează implică o relaţie personală cu Domnul Isus Cristos.
Ce este credinţa? Iată câteva dintre trăsăturile ei:
- surdă la îndoieli
- mută la descurajări
- oarbă la imposibilităţi
- nu cunoaşte altă cale decât cea a succesului
Credinţa nu este un dar dat pentru a fi păstrat frumos ambalat. Este un cadou ce ni s-a încredinţat pentru întrebuinţare zilnică. Credinţa îşi împreună mâinile şi-L coboară pe Dumnezeu din Cer.
Credinţa devine efectivă atunci când este mărturisită şi aplicată din inimă. Dacă ai credinţă doar la nivel de intelect, fără aplicare în viaţa de zi cu zi, atunci ai o credinţă moartă.
Credinţa mică, de mărimea unui grăunte de muştar, este suficientă pentru a muta munţii (Matei 17.14-20). Credinţa este prioritară.
3. O credinţă absolută, bazată pe promisiunile lui Dumnezeu
Când ai convingerea că Dumnezeu este cu tine în orice împrejurare, ai parte de o pace ce depăşeşte puterea de pricepere. Atunci când eşti departe de casă, sau bolnav ori între duşmani, dar ştii că Dumnezeu te protejează, eşti liniştit.
Matei 6.30: “Aşa cã, dacã astfel îmbracã Dumnezeu iarba de pe câmp, care astãzi este, dar mâine va fi aruncatã în cuptor, nu vã va îmbrãca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?” Privirea oamenilor frământaţi de griji trebuie direcţionată către Dumnezeu.
Credinţa este un proces ce necesită creştere. Dumnezeu doreşte să avansăm de la o credinţă mică la o credinţă mare (Matei 8.8-10).
În viaţa noastră vor exista momente de faliment, însă încrederea este cea care ne va oferi tăria necesară pentru a înainta.
Cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu va contribui la creşterea credinţei, întrucât el oferă tot ceea ce priveşte creşterea şi dezvoltarea credinciosului. Strălucirea puternică este dată de către încercarea credinţei. Momentele în care suntem puşi la încercare oferă posibilitatea unei creşteri pe măsură.
Credinţa se bazează în mod necondiţionat pe Dumnezeu, Persoana care ne oferă acest dar de care să ne bucurăm în mod deplin.

(Sintezã a mesajului expus de pastorul Gigi Dobrin, duminică, 18 martie 2012)

Pentru mesajul complet, în format audio-mp3, vã invitãm sã accesaţi meniul RESURSE – ASCULTÃ MESAJE sau

Ascultaţi mesajul aici

LA REVEDERE, ÎN FAŢA LUI CRISTOS

Referinţe: Luca 23.32-43

32  Împreunã cu El duceau şi pe doi fãcãtori de rele, care trebuiau omorâţi împreunã cu Isus.
33  Când au ajuns la locul, numit „Cãpãţâna” L-au rãstignit acolo, pe El şi pe fãcãtorii de rele: unul la dreapta şi altul la stânga.
34  Isus zicea: „Tatã, iartã-i, cãci nu ştiu ce fac!” Ei şi-au împãrţit hainele Lui între ei, trãgând la sorţi.
35  Norodul stãtea acolo şi privea. Fruntaşii îşi bãteau joc de Isus şi ziceau: „Pe alţii i-a mântuit; sã Se mântuiascã pe Sine însuşi, dacã este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.”
36  Ostaşii, de asemenea, îşi bãteau joc de El; se apropiau, Îi dãdeau oţet,
37  şi-I ziceau: „Dacã eşti Tu Împãratul Iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine însuţi!”
38  Deasupra Lui era scris cu slove greceşti, latineşti şi evreieşti: „Acesta este Împãratul Iudeilor.”
39  Unul din tâlharii rãstigniţi Îl batjocorea şi zicea: „Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi!”
40  Dar celãlalt l-a înfruntat şi i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi osândã?
41  Pentru noi este drept, cãci primim rãsplata cuvenitã pentru fãrãdelegile noastre; dar omul acesta n-a fãcut nici un rãu.”
42  Şi i-a zis lui Isus: „Doamne, adu-ţi aminte de mine, când vei veni în Împãrãţia Ta!”
43  Isus a rãspuns: „Adevãrat îţi spun cã astãzi vei fi cu Mine în rai.”

   În săptămâna premergătoare morţii Sale, Domnul Isus Cristos a vorbit despre lucrarea Lui, a instituit lucrarea de rememorare a morţii Sale, Cina sau Masa Domnului. El a avut parte de trei procese nedrepte şi, deşi în timpul proceselor nu a luat cuvântul pentru a se apăra, pe crucea Golgotei a vorbit de şapte ori. Cu un glas puternic uneori sau, dimpotrivă, mai domol, a rostit cuvinte ce nu au fost pregătite dinainte, cuvinte ce constituie o adevărată mângâiere pentru sufletele noastre.
Adresantul unei exprimări – vers. 33-34a
Destinatarul exprimării: „Tatã, iartã-i, cãci nu ştiu ce fac!” nu era nimeni altul decât Dumnezeu Tatăl. „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai pãrãsit?” avea să fie cea de-a doua adresare către Dumnezeu, iar al treilea cuvânt adresat Tatălui era suspinul: „Tatã, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!”
Rugăciunea pe care Isus o rosteşte pe cruce nu o adresează oricui, ci lui Dumnezeu, Suveranul Creator. În timpul suferinţei Lui, Isus S-a adresat lui Dumnezeu. Putem astfel să învăţăm din aceasta că în momentele de restrişte ale vieţii, apropierea de Dumnezeu este cel mai bun lucru pe care îl putem face.
Isus a predicat iertarea şi a practicat iertarea. Deşi ar fi putut ridica glasul împotriva celor ce-L torturau, El S-a rugat pentru iertarea lor.
Autoritatea de care a dat dovadă se regăseşte în câteva aspecte ce se evidenţiază:
- autoritatea statutului – demonstrează chemarea Sa
- autoritatea Scripturilor – arată autoritatea cuvântului ce-L însoţeşte
- autoritatea sfinţeniei – dovedită prin natura caracterului Său
Una dintre cele mai mari nevoi pe care o experimentează omul este nevoia de iertare. Cel mai tragic lucru pe care-l poate trăi cineva este să audă spunându-i-se: nu te iert! Cât de mult ne doare neiertarea.
Când Isus a argumentat în rugăciunea Sa că oamenii vinovaţi de suferinţele Sale nu ştiu ce fac, S-a referit la ignoranţa de care au dat dovadă:
- ignoranţa cu privire la persoana de pe cruce – nu au realizat că Isus era întruparea Regelui de pe tronul lui David, a lui Mesia-Unsul, a Mântuitorului omenirii şi a Fiului lui Dumnezeu
- ignoranţă cu privire la profeţiile făcute. Enumerăm doar câteva dintre profeţii:
a. Psalm 22.18 – împărţirea hainelor – Luca 23.34
b. Psalm 69.21 – oferirea oţetului – Luca 23.36
c. Isaia 53.12 – răstignirea – Luca 23.33
- ignoranţă cu privire la propria păcătoşenie – preoţii şi cărturarii care au planificat omorârea lui Isus considerau că scapă omenirea de rău, în realitate însă, răul era cuibărit în inimile lor. Păcatul nu era prezent în Isus, ci în vieţile oamenilor.
A ascultat Dumnezeu rugăciunea lui Isus? Da! Oamenii nu au fost distruşi instantaneu pentru grozăvia actului ce-l îndeplineau, ci Dumnezeu a îngăduit să trăiască în continuare şi să aibă posibilitatea iertării. Suntem conştienţi de faptul că tot astfel se întâmplă şi cu noi? De câte ori Dumnezeu ar fi putut să ne distrugă într-o clipă pentru păcatele pe care le-am înfăptuit? Rugăciunea pe care a făcut-o atunci Isus are efect şi azi asupra vieţilor noastre. Dumnezeu ascultă şi azi rugăciunea lui Isus, cu privire la vieţile noastre.
Iertarea şi iertarea au un numitor comun: grozăvia situaţiei.
Grozăvia neiertării reiese în două situaţii:
- atunci când experimentezi neiertarea
- atunci când exprimi neiertarea
Nu poate fi experienţă mai groaznică decât aceea de a nu dori iertarea, de a fi eliberat de vină. Groaznic este însă şi atunci când hotărăşti să ţii legat pe cineva şi să nu-i oferi iertarea. Nu realizezi că, de fapt, cel legat eşti chiar tu!
Ce extraordinar este însă să experimentezi iertarea! Vrei să trăieşti şi tu această experienţă? Mai întâi trebuie să o ceri, trebuie mai întâi să spui: iartă-mă!
Fiul lui Dumnezeu a venit în lumea noastră, a suferit durere şi ruşine pentru ca oamenii să poată avea parte de iertare. Nu ar fi minunat ca astăzi să beneficiem de iertarea lui Dumnezeu? Nu ar fi minunat ca şi noi, la rândul nostru, să iertăm celor ce ne-au greşit?
Argumentăm că a ierta este greu, putem însă să urmăm câţiva paşi care să ne uşureze această povară:
- să comparăm suferinţa noastră cu cea a Domnului Isus Cristos
- să rememorăm de câtă iertare am beneficiat din partea lui Dumnezeu
- să mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne oferă El zilnic
- să ne rugăm pentru persoana care ne-a rănit sufleteşte
- să ne gândim cum i-am putea face bine
- să ne rugăm rugăciunea “Tatăl nostru”. Vom ajunge la pasajul: iartă-ne, precum şi noi iertăm (…). Inimile noastre vor ajunge astfel să fie cercetate de Cuvântul lui Dumnezeu.
Mulţumim Domnului Isus Cristos că a plătit preţul iertării noastre, că a mijlocit înaintea lui Dumnezeu rugându-se pentru noi şi că zi de zi ne învaţă importanţa iertării pe care trebuie să o oferim, la rândul nostru.

(Sintezã a mesajului expus de fr. Doru Hnatiuc, pastor al Bisericii Baptiste Emanuel din Oradea, duminică, 4 martie 2012)

Pentru mesajul complet, în format audio-mp3, vã invitãm sã accesaţi meniul RESURSE – ASCULTÃ MESAJE sau

Ascultaţi mesajul aici