13 Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.
14 Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.
15 Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă.
16 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

Ce înseamnă a umbla zilnic cu Dumnezeu? Te apropii în fiecare zi de Cuvântul Lui și te lași cercetat și călăuzit de Duhul Sfânt. Astfel, se face transformarea din zi în zi tot mai mult după chipul și asemănarea Sa.
O anumită afinitate politică, simpatizarea unor mișcări sociale, un semn lipit pe mașină sau un anume gen de manifestare în public, toate acestea se pot constitui oare în criterii de interpretare a caracterului uman, în vederea determinării gradului de creștinism al vreunui om? Mai bine să ne întoarcem la Scriptură!
Timpul folosit în textul de față este timpul prezent. Ni se comunică cine suntem și ce plan avem de dus la îndeplinire. Adevărații credincioși sunt valoroși. Sarea o privim ca fiind banală, lumina o găsim pretutindeni, în zilele noastre. Sarea și lumina sunt lucruri a căror importanță am pierdut-o de-a lungul timpului. În istoria textului nostru lucrurile stăteau altfel.
1. Viața ucenicilor era valoroasă
Sarea era în trecut un lucru extrem de valoros. Procurarea ei se făcea într-un mod relativ complicat, de aceea, uneori a servit chiar ca și modalitate de plată a salariilor celor ce erau implicați în campanii militare. Lumina nu se număra printre lucrurile a căror existența era facilă. Să ne gândim numai la vasele în care se punea uleiul, în care era adăugat ulterior fitilul ce, aprins, conferea acea ușurință de a vedea chiar și în întuneric. Era o muncă serioasă să procuri lumină pentru casele din vremea lui Isus. În acest context, Domnul îi compara pe ucenici cu aceste două elemente vitale.
Creștinii au vieți valoroase, atâta timp cât urmează exempul lui Cristos. Fiecare persoană în care locuiește Duhul lui Dumnezeu are o valoare deosebită. Și tu ești o persoană valoroasă înaintea lui Dumnezeu! ”Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” Matei 16.26
2. Creștinii autentici au impact asupra vieții altora
Noi obișnuim ca lucrurile valoroase să le protejăm, să le ascundem cumva. Nu tot așa acționează Dumnezeu. El vrea să răspândească lumina Sa în lumea care ne înconjoară. Oamenii sunt nemulțumiți, au frunțile încruntate, povara acestei lumi apasă greu asupra lor. Creștinii trebuie să fie altfel! Creștinul autentic trebuie să aibă impact asupra lumii în care trăiește. În viața lui trebuie să fie armonie între vorbe și fapte. Dumnezeu trebuie să se reflecte prin viețile noastre, trebuie să se manifeste prin ele.
Focalizarea vieții noastre nu trebuie să fie pe problemele cu care ne confruntăm zi de zi (necazuri și tot felul de îngrijorări), ci privirea noastră trebuie să fie ațintită asupra lui Cristos:
- Evrei 3.1: ”De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus.”
– Filipeni 2.14: ”Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli.”
– Filipeni 2.18: ”Tot aşa şi voi, bucuraţi-vă, şi bucuraţi-vă împreună cu mine.”
3. Creștinii autentici opresc decăderea lumii căzute
”Voi sunteţi lumina lumii”. Lumina înlătură întunericul.
”Voi sunteţi sarea pământului”. Sarea conservă și dezinfectează. Ea produce curățirea de care este nevoie și își face lucrarea deplină atunci când este folosită. Sarea determină setea. Întâlnirea cu un credincios trebuie să trezească setea după Dumnezeu.
Diferența dintre lumea căzută în păcat și creștinism este dată de prezența lui Dumnezeu în viața fiecărui creștin. Se simte lipsa acestui element fundamental în comunitatea în care trăiești, printre vecinii și prietenii tăi?
4. Creștinii autentici aplică credința lor la viața cotidiană
Creștinul adevărat nu se izolează de lume. Nu fuge de ea, nu se retrage și nu se separă fizic de lumea în care trăiește. Nu se lasă influențat de starea de păcat a ei, ci încearcă să influențeze în bine natura coruptă a ceea ce îl înconjoară.
Sarea care nu este folosită, nu are nici un efect, ea nu poate avea nici o influență.
Suntem chemați să avem impactul pe care sarea îl are acolo unde este folosită. Lumina cunoașterii lui Cristos trebuie să treacă prin noi și să ajungă la alți oameni.
5. Creștinii autentici îi conduc pe alții la Cristos
”Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” Scopul vieții nu este acela de a fi admirat omul, ci acela de a fi glorificat Dumnezeu!
Cum arată un creștin? Stă el oare tăcut și retras, se îmbracă într-un fel aparte? Creștinul adevărat este sare și lumină. Aceasta suntem și de aceasta suntem aici. Menirea noastră este aceea de a fi urmașii lui Cristos.

(Sintezã a mesajului expus de pastorul Gigi Dobrin, duminică, 13 mai 2012)

Pentru mesajul complet, în format audio-mp3, vã invitãm sã accesaţi meniul RESURSE – ASCULTÃ MESAJE sau

Ascultaţi mesajul aici

23  Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine.
24  Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”
25  Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, oridecâte ori veţi bea din el.”
26  Pentrucă, oridecâte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.
27  De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului.
28  Fiecare să se cerceteze, deci, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.
29  Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.

”Fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” – 1 Corinteni 10.11.
Esența închinării este glorificarea Lui. Indiferent ce facem, dacă Dumnezeu este preamărit, acel ”ceva” este închinare. Închinarea nu trebuie făcută oricum. Femeia samariteancă era în căutarea unei închinări autentice. ”În duh și în adevăr” a fost răspunsul pe care Cristos i l-a dat la întrebarea ce o frământa. ”Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea” 1 Corinteni 14.15.
Închinarea se desfășoară pe pământ, dar ea va continua și în Cer. Bucuria de a veni în prezența lui Dumnezeu, nu risipește temerea cu care se vine în Fața Lui. Închinarea înseamnă acțiune, iar Dumnezeu este prezent în închinare.
Cina Domnului a fost denumită ca și:
- frângerea pâini – Faptele Apostolilor, cap.2
- masa Domnului sau împărtășirea cu trupul și sângele Domnului – 1 Corinteni cap. 10
Cina Domnului aparține adunării laolaltă a credincioșilor. Ea nu este a unei persoane, ci a Bisericii Sale.
Care sunt lecțiile pe care le putem învăța?
1. Cina Domnului este un act de discernământ personal - vers. 27-29
Este necesar ca omul să privească în amănunțime lucrurile. Jertfa Fiului lui Dumnezeu, moartea Sa – trebuie înțelese în profunzimea unei astfel de lucrări.
Este natural pentru om să uite. Acest act este menit să ne aducă aminte. ”Timpul șterge lucrurile”, spune un proverb grecesc. Semnificația și rolul Cinei Domnului este acela de a ne ține mintea trează cu privire la lucrarea de salvare a sufletelor noastre. Așadar, nu ducem la îndeplinire un ritual.
Prin participarea la Cină suntem conectați cu trecutul, conștientizăm că actualmente suntem copii ai lui Dumnezeu și suntem motivați și inspirați în nădejdea viitorului. In acest mod găsim cuprinsă în Cina Domnului întreaga istorie: trecut, prezent și viitor.
2. Cina Domnului este un act al separării
1 Corinteni 10.21: ”Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor”. Accentul este pus pe identitate: cine suntem și ai cui suntem? Păcatul trebuie părăsit de către cel ce dorește să se închine lui Dumnezeu.
2 Tesaloniceni 2.14: ”Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătaţi slava Domnului nostru Isus Cristos”. Separarea de lume și apropierea de Dumnezeu este scopul Cinei Domnului.
3. Cina Domnului reprezintă o comuniune
1 Corinteni 10.16: ”Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Cristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Cristos?” Cina este un moment special, de comuniune cu Dumnezeu. Pâinea și vinul nu se transformă în trupul și sângele Domnului, ci le simbolizează.
Nu este un moment de doliu, căci vedem biruința jertfei de pe cruce.
4. Cina Domnului este un act al reamintirii
Luca 22.19: ”Apoi a luat pâine; şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi le-a dat-o zicând: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Acest act este o poruncă din partea lui Isus Cristos. Pomenirea este a Numelui Săi, Nume mai presus de orice nume, și a dragostei Sale.
5. Cina Domnului este legătura părtășiei creștine
1 Corinteni 10.17: ”Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine.” În trupul lui Cristos, care este Biserica, nu există mic sau mare. Fiecare membru este egal și are sarcina de a-L glorifica pe Dumnezeu.
6. Cina Domnului este o puternică proclamare
1 Corinteni 11.26: ”Pentrucă, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.” Fiecare persoană ce participă la acest act, proclamă moartea și învierea Domnului până va veni El.
Închinarea noastră nu se referă numai la lauda pe care gura noastră trebuie să o rostească, ci și la ascultarea poruncii Sale de a rememora lucrarea salvatoare pe care El a îndeplinit-o.
Suntem chemați așadar, la închinare!

(Sintezã a mesajului expus de pastorul Gigi Dobrin, duminică, 6 mai 2012)

Pentru mesajul complet, în format audio-mp3, vã invitãm sã accesaţi meniul RESURSE – ASCULTÃ MESAJE sau

Ascultaţi mesajul aici

10 David ajungea tot mai mare şi Domnul, Dumnezeul oştirilor, era cu el.
11 Hiram, împăratul Tirului, a trimis soli lui David şi lemn de cedru şi tâmplari şi cioplitori în piatră, care au zidit o casă lui David.
12 David a cunoscut că Domnul îl întărea ca împărat al lui Israel şi că-i ridica împăraţia din pricina poporului Său Israel.
13 David şi-a mai luat ţiitoare şi neveste din Ierusalim, după ce a venit din Hebron şi i s-au născut iarăşi fii şi fiice.
14 Iată numele celor ce i s-au născut la Ierusalim: Şamua, Şobab, Natan, Solomon,
15 Ibhar, Elişua, Nefeg, Iafia,
16 Elişama, Eliada, şi Elifelet.
17 Filistenii au aflat că David fusese uns împărat peste Israel şi s-au suit toţi să-l caute. David, căruia i s-a dat de ştire, s-a pogorât în cetăţuie.
18 Filistenii au venit şi s-au răspândit în valea Refaim.
19 David a întrebat pe Domnul: „Să mă sui împotriva Filistenilor? Îi vei da în mâinile mele?” Şi Domnul i-a zis lui David: „Suie-te, căci voi da pe Filisteni în mâinile tale.”
20 David a venit la Baal-Peraţim, unde i-a bătut. Apoi a zis: „Domnul a risipit pe vrăjmaşii mei dinaintea mea, ca nişte ape care se rup.” De aceea s-a dat locului aceluia numele Baal-Peraţim (Şesul rupturii).
21 Ei şi-au lăsat idolii acolo şi David şi oamenii lui i-au luat.
22 Filistenii s-au suit din nou şi s-au răspândit în valea Refaim.
23 David a întrebat pe Domnul. Şi Domnul a zis: „Să nu te sui; ci ia-i pe la spate şi mergi asupra lor în dreptul duzilor.
24 Când vei auzi un vuiet de paşi în vârfurile duzilor, atunci să te grăbeşti, căci Domnul merge înaintea ta ca să bată oştirea Filistenilor.”
25 David a făcut cum îi poruncise Domnul şi a bătut pe Filisteni de la Gheba până la Ghezer.

Care este voia lui Dumnezeu și cum poate fi ea descoperită?
Cum a reușit David să înțeleagă ce dorește Dumnezeu și cum putem noi pricepe care este voia Domnului?
În timpul binecuvântărilor este bine să nu uităm cine este Cel ce ne oferă sprijin. Dumnezeu îi oferea lui David ajutorul Său, iar el a înțeles acest aspect (vers. 10, 12).
Dumnezeu vorbește în perioadele de binecuvântare, dar și în momentele de restriște. Cum putem distinge așadar aceasta voie pentru noi? Iată succint câteva modalități de a înțelege ce este bine pentru noi:
1. Dumnezeu ne vorbește în modul direct
Aceasta nu este regula ci, mai degrabă, excepția. Viziunea prin intermediul viselor trebuie confruntată cu opinia Bibliei. ”Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” Galateni 1.8
2. Dumnezeu ne vorbește prin intermediul oamenilor
Exodul 18.17-24 ne prezintă întâlnirea dintre Moise și socrul său, Ietro. Sfatul dat de Ietro lui Moise este ascultat de ginere și astfel munca lui Moise este considerabil ușurată.
3. Dumnezeu vorbește prin sentimente
Pacea este un sentiment care are capacitatea de a clarifica o viziune neclară. Totuși, nu trebuie să ne bazăm integral pe sentimente, întrucât ne putem înșela. ”Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri” Filipeni 4.6.
4. Dumnezeu vorbește prin Sfânta Scriptură
Cercetarea Bibliei trebuie făcută pentru orice aspect al vieții. Doar cunoașterea ei, fără aplicare în conformitate cu ceea ce dorește Dumnezeu, nu este îndeajuns. Chiar și Satan, atunci când L-a ispitit pe Domnul Isus, reproducea citate din Scriptură.
5. Dumnezeu se folosește de mintea sfințită prin Duhul Sfânt
”Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită”. Romani 12.2
Care trebuie să fie atitudinea noastră în mijjlocul vieții bune, dar și a problemelor cu care ne confruntăm? Romani 12.1: ”Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.” Devoțiunea față de Dumnezeu este planul general pe care îl are pentru noi. Situarea în acest tipar ne va oferi premisele necesare pentru a găsi planul specific pentru fiecare.
Geneza 18.17-19: ”Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?… Căci Avraam va ajunge, negreşit, un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului. Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”…” Dumnezeu are scopurile Sale, iar El ni le va comunica în măsura în care acest lucru este necesar.
Fiecare experiență este, într-un fel, unică. David ar fi putut greși la a doua confruntare cu filistenii dacă, în loc să ceară călăuzirea Domnului ar fi acționat după înțelepciunea lui. Versetele 19 și 23 ne prezintă două soluții diferite pentru aceeași problemă, dar la intervale de timp diferite.
Oamenii pot căuta voia Domnului, dar într-un loc și de o manieră greșite.
Ai fost binecuvântat pentru a fi o binecuvântare!
- creșterea noastră spirituală depinde de relaționarea corectă cu El (vers. 10)
- Dumnezeu se îngrijește de toate nevoile noastre. În ducerea la îndeplinire a planului Său se folosește chiar și de cei ce nu sunt ai Lui (vers. 11)
- o viață sfântă va fi remarcată și de alți oameni (vers. 17)
Când Dumnezeu a vorbit, David a ascultat. Situarea în planul Domnului a dus la binecuvântare. Care este voia Ta pentru mine, Dumnezeule?

(Sintezã a mesajului expus de fr. Cristian Gălățeanu, lucrător în Iași, duminică, 29 aprilie 2012)

Pentru mesajul complet, în format audio-mp3, vã invitãm sã accesaţi meniul RESURSE – ASCULTÃ MESAJE sau

Ascultaţi mesajul aici

1 După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi Salome, au cumpărat miresme, ca să se ducă să ungă trupul lui Isus.
2 În ziua dintâi a săptămânii s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele.
3 Femeile ziceau una către alta: „Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului?”
4 Şi când şi-au ridicat ochii au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită.
5 Au intrat în mormânt, au văzut pe un tinerel şezând la dreapta, îmbrăcat într-un veşmânt alb şi s-au înspăimântat.
6 El le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret, care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde îl puseseră.
7 Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galilea: acolo Îl veţi vedea, cum v-a spus.”
8 Ele au ieşit afară din mormânt şi au luat-o la fugă, pentru că erau cuprinse de cutremur şi de spaimă. Şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau.

   Ce este dincolo de cruce?
Poate prea mulți oameni vin la cruce, o contemplă și se opresc acolo, nu merg mai departe. Ce priveliște ni se zugrăvește înaintea ochilor? Dincolo de cruce vedem un mormânt gol. În mormânt regăsim un vizitator Ceresc, iar acest vizitator are un mesaj deosebit, un mesaj pentru fiecare dintre noi.
Mai întâi însă să urmărim grupul de femei. Mintea lor era plină de multe întrebări: cine va da piatra mormântului deoparte? Vor dori soldații romani să rupă sigiliul și să ne ajute să ducem ritualul nostru la îndeplinire? Dar …piatra este deja înlăturată! Iar înăuntru un înger cu un mesaj aparte. De fiecare dată când omul s-a întâlnit cu un mesager al lui Dumnezeu apare teama și groaza.
Ce mesaj are acest personaj deosebit?
1. Nu vă înspăimântaţi!
Acest mesaj vorbește despre pace, odihnă, liniște. Oare nu acestea le erau necesare femeilor după imaginea tulburătoare a Golgotei, imagine ce era încă vie în mintea lor?
Nevoia primară a fiecărui om este aceea de liniștire a zbuciumului interior.
El este Prințul păcii, Cel ce aduce pacea: ”Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui” Coloseni 1.19-20.
2. A înviat!
E adevărat că Isus a fost pus pe o cruce, a fost așezat apoi într-un mormânt, dar a înviat! Iată mesajul despre putere, puterea Celui Atotputernic:
- a adus pace: pacea Lui!
- a adus biruința: biruința Lui!
- a adus putere: puterea Lui!
- a adus viață: viața Lui!
Aceeași putere ce L-a înviat pe Cristos ne va învia și pe noi.
3. El nu este aici!
Mesaj despre potențialul lui Dumnezeu. Oamenii au vrut să țină legată puterea Domnului, dar resursele pe care le are Dumnezeu sunt nelimitate și nu pot fi ținute legate de nimeni.
Isus Cristos a înviat, iar El a pus imediat la dispoziția omului resursele Sale, cu scopul de a ajuta ființa căzută în păcat. Astfel, El știe că Maria se îndreaptă spre mormânt cu îngrijorare în mintea ei, El știe că ucenicii sunt tulburați și dezorientați.
El pune la dispoziție puterea Sa pentru a risipi îndoiala și pentru a da răspuns întrebărilor fără răspuns. El atrage oamenii la Dumnezeu și dă sens vieții lipsite de rost.
Câtă pasiune are Dumnezeu pentru creația Sa!
4. Duceți-vă și spuneți!
Aceasta este proclamare pentru cei ce sunt deja ai Lui, dar și pentru cei ce au falimentat: ”duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru(…)”.
Un mesaj ce vrea să-i cuprindă pe toți și care nu este doar o chemare: ”veniți!”, ci și un îndemn la acțiune: ”spuneți!”
5. El merge înaintea voastră!
Acesta este mesajul despre protecție. ”Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” Matei 28.20. Inimile ucenicilor erau sensibile, vulnerabile: aveau nevoie de protecția lui Dumnezeu.
6. Acolo Îl veți vedea!
Declarația aceasta este o promisiune. Ucenicii aveau nevoie de mângâiere, de liniștire, de asigurare și protecție.
Există frământări multiple în ziua de azi. Ridicați ochii spre Cer! Mesajul îngerului vorbește despre resursele lui Dumnezeu: pace, putere, potențial, protecție. Mesajul proclamă suveranitatea Celui Veșnic și pune la dispoziția omului promisiunile lui Dumnezeu.
El are putere deplină și este gata să ne ofere sprijin și ajutor.

(Sintezã a mesajului de Paște expus de pastorul Gigi Dobrin, duminică, 15 aprilie 2012)

Pentru mesajul complet, în format audio-mp3, vã invitãm sã accesaţi meniul RESURSE – ASCULTÃ MESAJE sau

Ascultaţi mesajul aici

29  Când S-a apropiat de Betfaghe şi de Betania, înspre muntele numit al Măslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi,
30  şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră. Când veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat pe care n-a încălecat nimeni niciodată: dezlegaţi-l şi aduceţi-Mi-l.
31  Dacă vă va întreba cineva: „Pentru ce-l dezlegaţi?” să-i spuneţi aşa: „Pentru că Domnul are trebuinţă de el.”
32  Cei ce fuseseră trimişi, s-au dus şi au găsit aşa cum le spusese Isus.
33  Pe când dezlegau măgăruşul, stăpânii lui le-au zis: „Pentru ce dezlegaţi măgăruşul?”
34  Ei au răspuns: „Domnul are trebuinţă de el.”
35  Şi au adus măgăruşul la Isus. Apoi şi-au aruncat hainele pe el şi au aşezat pe Isus, călare deasupra.
36  Pe când mergea Isus, oamenii îşi aşterneau hainele pe drum.
37  Şi când S-a apropiat de Ierusalim, spre pogorâşul muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră.
38  Ei ziceau: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer şi slavă în locurile prea înalte!”
39  Unii Farisei, din norod, i-au zis lui Isus: „Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii!”
40  Şi El a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.”
41  Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea,
42  şi a zis: „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile, care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.
43  Vor veni peste tine zile, când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strânge din toate părţile:
44  te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.”

O imagine care ne șochează: Dumnezeu plânge! Care este motivația din spatele unei astfel de trăiri?
1. Lacrimile dezamăgirii – vers. 42a
Ținta, scopul lui Dumnezeu a fost apropierea de omul creat de către El. Cu toate acestea, ”a venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1.11).
Falimentul este experimentat, într-un fel, de către Dumnezeu. Nu, El nu era incapabil de a definitiva lucrarea Sa, ci inima împietrită a omului respingea cu obstinență mâna întinsă a Creatorului:
- Neemia 9.29: ”I-ai rugat fierbinte să se întoarcă la Legea Ta; dar ei au stăruit în îngâmfarea lor, n-au ascultat de poruncile Tale, au păcătuit împotriva orânduirilor Tale, care fac viu pe cel ce le împlineşte, Ţi-au întors spatele cu îndărătnicie, şi-au înţepenit grumazul şi n-au ascultat.”
– Ieremia 2.27: ”Căci ei Îmi întorc spatele şi nu se uită la Mine. Dar când sunt în nenorocire, zic: „Scoală-Te şi scapă-ne!”
– Ieremia 32.33: ”Mi-au întors spatele, nu s-au uitat la Mine; i-am învăţat, i-am învăţat într-una, dar n-au ascultat şi nu s-au învăţat.”
– Luca 13.24: ”Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine; de câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripi şi n-aţi vrut!”
Dumnezeu a fost în stare să creeze Universul, să așeze lumea pe temeliile ei, dar în fața ușilor închise nu poate face nimic, și asta pentru că i-a oferit omului libertatea de a alege între bine și rău: ”Iată, pun azi înaintea voastră binecuvântarea şi blestemul: binecuvântarea, dacă veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru pe care vi le dau în ziua aceasta; blestemul, dacă nu veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, şi dacă vă veţi abate de la calea pe care v-o dau în ziua aceasta şi vă veţi duce după alţi dumnezei pe care nu-i cunoaşteţi.” Deuteronom 11.26-28.
2. Lacrimile durerii – vers. 43-44
Domnul Isus cunoștea tot ce avea să se întâmple în viitor cu națiunea Israel și cu cetatea Ierusalim. Istoricul Josephus, contemporan al asediului roman din primul secol, consemnează atrocitățile întâlnite pe străzile Ierusalimului: oameni crucificați, copii omorâți, femei molestate. Ne aducem aminte de cuvintele rostite de oamenii strânși la Calvar, oameni ce strigau împotriva lui Isus: ” Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!” Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.” Matei 27.24-25. Aceasta a fost sentința pe care evreii au rostit-o împotriva lor înșiși.
3. Lacrimile dragostei – vers. 42a
 „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi (…)”. Domnul Isus Cristos avea toată dragostea și dorința de salvare pentru oamenii în mijlocul cărora trăia. Dumnezeu îndemna: veniți! „Spălaţi-vă, deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna” Isaia 1.16-18. Dragostea Lui îndemna atunci și îndeamnă și acum ca oamenii să părăsească păcatul.
”Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc” Apocalipsa 20.11-15. Biblia vorbește despre o judecată viitoare, dar astăzi ea oferă mântuirea pentru toți acei ce se întorc la El.
Nu putem găsi nici o scuză pentru a sta departe de El și de dragostea Sa:
- Romani 10.9-11: ”Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, după cum zice Scriptura: „Oricine crede în el, nu va fi dat de ruşine.”
– 2 Corinteni 6.2: ”Căci El zice: „La vremea potrivită, te-am ascultat, în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.”
– Apocalipsa 3.20: ”Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine.”
Ce este mai minunat decât ca Dumnezeul ce a creat totul să intre și în viața ta și s-o influențeze benefic, salvând-o de la pierzare veșnică!
Vrei ca Fiul lui Dumnezeu să te privească și să plângă pentru că ai rămas împietrit și insensibil la dragostea Sa?

(Sintezã a mesajului expus de pastorul Gigi Dobrin, duminică, 8 aprilie 2012)

Pentru mesajul complet, în format audio-mp3, vã invitãm sã accesaţi meniul RESURSE – ASCULTÃ MESAJE sau

Ascultaţi mesajul aici

19 Astfel, deci, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul preaSfânt,
20 pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său: -
21 şi fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu,
22 să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.
23 Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.
24 Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.
25 Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.

   Ne gândim mereu la beneficiile jertfei lui Cristos. De câte ori ne-am gândit însă la cerințele jertfirii Fiului lui Dumnezeu?
Să privim mai întâi câteva din beneficiile pe care le avem de pe urma lucrării de mântuire.
1. Intrarea slobodă în Locul Preasfânt - vers. 19
Templul avea o serie întreagă de interdicții cu privire la accesul în acest edificiu. Locul de mare mândrie al evreilor era unul cu acces limitat. Templul nu era un obiectiv turistic, ci era un locaș de închinare înaintea Dumnezeului Creator.
Jertfa Domnului Isus Cristos ne-a oferit intrarea în Locul Preasfânt, adică în prezența lui Dumnezeu. Perdeaua care a fost ruptă de către Dumnezeu nu mai este un obstacol pentru accesul în prezența Celui Sfânt.
Între oameni și Isus Cristos s-a realizat un schimb: noi I-am dat păcătoșenia noastră, iar El ne-a oferit sfințenia Lui.
2. Avem un Mare preot - vers. 21
Cristos, Marele preot, a intrat în Locul Preasfânt cu sângele Său, nu cu sângele jertfirii de animale.
Pe lângă beneficiile jertfei lui Cristos există și câteva cerințe.
1. Sfințirea – vers. 22
Scopul jertfirii lui Mesia este sfințirea Bisericii Lui. El vrea să prezinte înaintea Celui Preaînalt Biserica Sa, într-un mod desăvârșit.
Lucrarea Lui începe dinăuntrul omului spre exterior, prin curățirea inimii omului. Înainte de pocăința omului acesta aleargă spre păcat: păcatul îi place, îl dorește, se bucură de el. După mântuire, omul fuge de păcat, este înfometat și însetat după dreptatea lui Dumnezeu.
2. Supravegherea – vers. 24
Atunci când supraveghezi pe cineva, ai grijă de el, te preocupi de soarta persoanei respective. Creștinii nu sunt destinați pentru o viață de solitudine, ci pentru comuniune.
3. Statornicia – vers. 23,25
Nu suntem ai lui Cristos pentru o perioadă de timp, ci pentru eternitate, pentru veșnicie.
Creștinii au fost persecutați și torturați, cu toate acestea chiar și prețul vieții a fost prea mic în comparație cu slava oferită de Dumnezeu.
Poate nu persecuția este unealta cea mai grozavă a Diavolului. Distracția este un instrument pe care Satan în folosește cu succes. Libertatea poate fi mai dăunătoare decât lipsa ei.
Mesajul Evangheliei trebuie tratat cu cea mai mare seriozitate. Beneficiile mântuirii sunt incredibile și numeroase. Cerințele jertfei lui Cristos ne oferă posibilitatea de a înțelege că mântuirea prin acest sacrificiu trebuie tratată cu cinstea și seriozitatea cuvenite.

(Sintezã a mesajului expus de fr. Ciprian Ardelean, pastor în Biserica Baptistă Speranța din Arad, duminicã, 1 aprilie 2012)

Pentru mesajul complet, în format audio-mp3, vã invitãm sã accesaţi meniul RESURSE – ASCULTÃ MESAJE sau

Ascultaţi mesajul aici

21 Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?”
22 Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.
23 De aceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a vrut să se socotească cu robii săi.
24 A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni.
25 Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui şi tot ce avea, şi să se plătească datoria.
26 Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis: „Doamne, mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti tot.”
27 Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria.
28 Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă, care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât, zicând: „Plăteşte-mi ce-mi eşti dator.”
29 Tovarăşul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga şi zicea: „Mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti.”
30 Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă, până va plăti datoria.
31 Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute.
32 Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta şi i-a zis: „Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.
33 Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?”
34 Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora.
35 Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”

   Acolo unde există oameni, există conflicte.
Legea mozaică era o lege aspră, o lege care cerea pedepsirea celui ce a greșit. Legea harului lui Dumnezeu oferă însă iertarea celui ce greșește.
1. Conflicte mici
- conflictul imaginar
Apare atunci când o persoană crede despre o altă persoană că are ceva împotriva ei, fără a exista un fundament real al acestei gândiri.
- gelozia
 Numeri 12.1-3: ”Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise (…) Şi au zis: „Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?” Şi Domnul a auzit-o. Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului.”
- bârfa
Exodul 23.1: ”Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate.” Bârfa contribuie din plin la propagarea unor informații false și exagerate.
- lipsa înțelepciunii
Este dovedită prin lipsa de apreciere față de eforturile celorlalți de a face bine.
Ce este de făcut în fața unor asemenea stări conflictuale? Orice răspuns sub impulsul stării de nervozitate nu va face altceva decât să accentueze conflictul, de aceea a tăcea, pentru moment, este mai înțelept.
2. Conflicte mari
- ura și vorbele rele îndreptate impotriva semenilor
Matei 5.21-24: ”Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea sub pedeapsa judecăţii.” Dar Eu vă spun că orişicine se mânie pe fratele său, va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: „Prostule!” va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: „Nebunule” va cădea sub pedeapsa focului gheenei. Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.”
- trădarea din partea fraților
Geneza 45.1-5: ”(…) Iosif a zis fraţilor săi: „Apropiaţi-vă de mine.” Şi ei s-au apropiat. El a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif pe care l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt. Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.” Trădarea fraților lui Iosif a fost schimbată de către Dumnezeu în binecuvântare, datorită iertării oferite de către Iosif.
- trădarea lui Isus de către Iuda
 Matei 26.47-50: ”Pe când vorbea El încă, iată că vine Iuda, unul din cei doisprezece, cu o gloată mare, cu săbii şi cu ciomege, trimişi de preoţii cei mai de seamă şi de bătrânii norodului.” Vânzătorul le dăduse semnul acesta: „Pe care-l voi săruta eu, acela este; să puneţi mâna pe El!” Îndată, Iuda s-a apropiat de Isus şi I-a zis: „Plecăciune, Învăţătorule!” Şi L-a sărutat. Isus i-a zis: „Prietene, ce ai venit să faci, fă!” Atunci oamenii aceia s-au apropiat, au pus mâinile pe Isus şi L-au prins.”
- atentarea la viața și demnitatea omului
Faptele Apostolilor 7.59-60: ”Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!” Apoi a îngenuncheat şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” Şi după aceste vorbe, a adormit.” Ștefan a fost omorât, dar nu înainte de a-i ierta pe torționarii săi.
Avertismentul Domnului Isus Cristos este foarte clar: ”Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.”
A. Iertarea nu este un sentiment – ea se face prin credința care ne face să înțelegem că am fost iertați doar prin mila lui Dumnezeu.
B. Iertarea este nelimitată – ”(…) ci până la şaptezeci de ori câte şapte.”
C. Iertarea este necondiționată
D. Iertarea aduce pace, bucurie și unitate – lipsa iertării aduce boală în trupul nostru, conflicte în familia noastră și în jurul nostru.
Iertarea poate fi oferită astăzi, câtă vreme suntem în viață. Dacă nu facem azi acest pas, s-ar putea ca mâine să nu mai avem această șansă.

(Sintezã a mesajului expus de fr. Eugen Stuparu, duminică, 25 martie 2012)

Pentru mesajul complet, în format audio-mp3, vã invitãm sã accesaţi meniul RESURSE – ASCULTÃ MESAJE sau

Ascultaţi mesajul aici

35  În aceeaşi zi, seara, Isus le-a zis: „Sã trecem în partea cealaltã.”
36  Dupã ce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care se afla şi aşa cum era. Împreunã cu El mai erau şi alte corãbii.
37  S-a stârnit o mare furtunã de vânt, care arunca valurile în corabie, aşa cã mai cã se umplea corabia.
38  Şi El dormea la cârmã pe cãpãtâi. Ucenicii L-au deşteptat şi I-au zis: „Învãţãtorule, nu-ţi pasã cã pierim?”
39  El S-a sculat, a certat vântul şi a zis mãrii: „Taci! Fãrã gurã!” Vântul a stat şi s-a fãcut o linişte mare.
40  Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţã?”
41  I-a apucat o mare fricã şi ziceau unii cãtre alţii: „Cine este acesta de Îl ascultã chiar şi vântul şi marea?”

Există oare şi o astfel de credinţă?
“Orice ni se dã bun şi orice dar desãvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatãl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbrã de mutare.” Iacov 1.17. Credinţa este un dar pe care îl primim de la Dumnezeu. Dintre toate darurile pe care le primim din partea Creatorului, credinţa este poate darul cel mai neglijat.
Există totuşi mai multe feluri de credinţă?
1. O credinţă intelectuală
La nivelul minţii oamenii acceptă tot felul de lucruri … şi rămân blocaţi acolo, nu merg mai departe la a aplica în practică. “Tot aşa şi credinţa: dacã n-are fapte, este moartã în ea însăşi. (…)Vrei, deci, sã înţelegi, om nesocotit, cã credinţa fãrã fapte este zãdarnicã?” Iacov 2.17,20.
Oricât afirmăm prin vorbe, credinţa ce nu este transpusă în practică nu are nici-o valoare.
2. O credinţă mântuitoare
Începutul unei astfel de credinţe este acela de a crede din adâncul inimii că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu.
Credinţa mântuitoare afirmă:
- calitatea lui Isus de Fiu al lui Dumnezeu
- Isus Cristos este o persoană reală, vie
El S-a transformat în singura jertfă de ispăşire a păcatelor noastre. Mântuirea nu poate fi realizată decât prin El. “Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevãrul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatãl decât prin Mine.” Ioan 14.6. Credinţa care salvează implică o relaţie personală cu Domnul Isus Cristos.
Ce este credinţa? Iată câteva dintre trăsăturile ei:
- surdă la îndoieli
- mută la descurajări
- oarbă la imposibilităţi
- nu cunoaşte altă cale decât cea a succesului
Credinţa nu este un dar dat pentru a fi păstrat frumos ambalat. Este un cadou ce ni s-a încredinţat pentru întrebuinţare zilnică. Credinţa îşi împreună mâinile şi-L coboară pe Dumnezeu din Cer.
Credinţa devine efectivă atunci când este mărturisită şi aplicată din inimă. Dacă ai credinţă doar la nivel de intelect, fără aplicare în viaţa de zi cu zi, atunci ai o credinţă moartă.
Credinţa mică, de mărimea unui grăunte de muştar, este suficientă pentru a muta munţii (Matei 17.14-20). Credinţa este prioritară.
3. O credinţă absolută, bazată pe promisiunile lui Dumnezeu
Când ai convingerea că Dumnezeu este cu tine în orice împrejurare, ai parte de o pace ce depăşeşte puterea de pricepere. Atunci când eşti departe de casă, sau bolnav ori între duşmani, dar ştii că Dumnezeu te protejează, eşti liniştit.
Matei 6.30: “Aşa cã, dacã astfel îmbracã Dumnezeu iarba de pe câmp, care astãzi este, dar mâine va fi aruncatã în cuptor, nu vã va îmbrãca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?” Privirea oamenilor frământaţi de griji trebuie direcţionată către Dumnezeu.
Credinţa este un proces ce necesită creştere. Dumnezeu doreşte să avansăm de la o credinţă mică la o credinţă mare (Matei 8.8-10).
În viaţa noastră vor exista momente de faliment, însă încrederea este cea care ne va oferi tăria necesară pentru a înainta.
Cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu va contribui la creşterea credinţei, întrucât el oferă tot ceea ce priveşte creşterea şi dezvoltarea credinciosului. Strălucirea puternică este dată de către încercarea credinţei. Momentele în care suntem puşi la încercare oferă posibilitatea unei creşteri pe măsură.
Credinţa se bazează în mod necondiţionat pe Dumnezeu, Persoana care ne oferă acest dar de care să ne bucurăm în mod deplin.

(Sintezã a mesajului expus de pastorul Gigi Dobrin, duminică, 18 martie 2012)

Pentru mesajul complet, în format audio-mp3, vã invitãm sã accesaţi meniul RESURSE – ASCULTÃ MESAJE sau

Ascultaţi mesajul aici

Referinţe: Luca 23.32-43

32  Împreunã cu El duceau şi pe doi fãcãtori de rele, care trebuiau omorâţi împreunã cu Isus.
33  Când au ajuns la locul, numit „Cãpãţâna” L-au rãstignit acolo, pe El şi pe fãcãtorii de rele: unul la dreapta şi altul la stânga.
34  Isus zicea: „Tatã, iartã-i, cãci nu ştiu ce fac!” Ei şi-au împãrţit hainele Lui între ei, trãgând la sorţi.
35  Norodul stãtea acolo şi privea. Fruntaşii îşi bãteau joc de Isus şi ziceau: „Pe alţii i-a mântuit; sã Se mântuiascã pe Sine însuşi, dacã este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.”
36  Ostaşii, de asemenea, îşi bãteau joc de El; se apropiau, Îi dãdeau oţet,
37  şi-I ziceau: „Dacã eşti Tu Împãratul Iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine însuţi!”
38  Deasupra Lui era scris cu slove greceşti, latineşti şi evreieşti: „Acesta este Împãratul Iudeilor.”
39  Unul din tâlharii rãstigniţi Îl batjocorea şi zicea: „Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi!”
40  Dar celãlalt l-a înfruntat şi i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi osândã?
41  Pentru noi este drept, cãci primim rãsplata cuvenitã pentru fãrãdelegile noastre; dar omul acesta n-a fãcut nici un rãu.”
42  Şi i-a zis lui Isus: „Doamne, adu-ţi aminte de mine, când vei veni în Împãrãţia Ta!”
43  Isus a rãspuns: „Adevãrat îţi spun cã astãzi vei fi cu Mine în rai.”

   În săptămâna premergătoare morţii Sale, Domnul Isus Cristos a vorbit despre lucrarea Lui, a instituit lucrarea de rememorare a morţii Sale, Cina sau Masa Domnului. El a avut parte de trei procese nedrepte şi, deşi în timpul proceselor nu a luat cuvântul pentru a se apăra, pe crucea Golgotei a vorbit de şapte ori. Cu un glas puternic uneori sau, dimpotrivă, mai domol, a rostit cuvinte ce nu au fost pregătite dinainte, cuvinte ce constituie o adevărată mângâiere pentru sufletele noastre.
Adresantul unei exprimări – vers. 33-34a
Destinatarul exprimării: „Tatã, iartã-i, cãci nu ştiu ce fac!” nu era nimeni altul decât Dumnezeu Tatăl. „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai pãrãsit?” avea să fie cea de-a doua adresare către Dumnezeu, iar al treilea cuvânt adresat Tatălui era suspinul: „Tatã, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!”
Rugăciunea pe care Isus o rosteşte pe cruce nu o adresează oricui, ci lui Dumnezeu, Suveranul Creator. În timpul suferinţei Lui, Isus S-a adresat lui Dumnezeu. Putem astfel să învăţăm din aceasta că în momentele de restrişte ale vieţii, apropierea de Dumnezeu este cel mai bun lucru pe care îl putem face.
Isus a predicat iertarea şi a practicat iertarea. Deşi ar fi putut ridica glasul împotriva celor ce-L torturau, El S-a rugat pentru iertarea lor.
Autoritatea de care a dat dovadă se regăseşte în câteva aspecte ce se evidenţiază:
- autoritatea statutului – demonstrează chemarea Sa
- autoritatea Scripturilor – arată autoritatea cuvântului ce-L însoţeşte
- autoritatea sfinţeniei – dovedită prin natura caracterului Său
Una dintre cele mai mari nevoi pe care o experimentează omul este nevoia de iertare. Cel mai tragic lucru pe care-l poate trăi cineva este să audă spunându-i-se: nu te iert! Cât de mult ne doare neiertarea.
Când Isus a argumentat în rugăciunea Sa că oamenii vinovaţi de suferinţele Sale nu ştiu ce fac, S-a referit la ignoranţa de care au dat dovadă:
- ignoranţa cu privire la persoana de pe cruce – nu au realizat că Isus era întruparea Regelui de pe tronul lui David, a lui Mesia-Unsul, a Mântuitorului omenirii şi a Fiului lui Dumnezeu
- ignoranţă cu privire la profeţiile făcute. Enumerăm doar câteva dintre profeţii:
a. Psalm 22.18 – împărţirea hainelor – Luca 23.34
b. Psalm 69.21 – oferirea oţetului – Luca 23.36
c. Isaia 53.12 – răstignirea – Luca 23.33
- ignoranţă cu privire la propria păcătoşenie – preoţii şi cărturarii care au planificat omorârea lui Isus considerau că scapă omenirea de rău, în realitate însă, răul era cuibărit în inimile lor. Păcatul nu era prezent în Isus, ci în vieţile oamenilor.
A ascultat Dumnezeu rugăciunea lui Isus? Da! Oamenii nu au fost distruşi instantaneu pentru grozăvia actului ce-l îndeplineau, ci Dumnezeu a îngăduit să trăiască în continuare şi să aibă posibilitatea iertării. Suntem conştienţi de faptul că tot astfel se întâmplă şi cu noi? De câte ori Dumnezeu ar fi putut să ne distrugă într-o clipă pentru păcatele pe care le-am înfăptuit? Rugăciunea pe care a făcut-o atunci Isus are efect şi azi asupra vieţilor noastre. Dumnezeu ascultă şi azi rugăciunea lui Isus, cu privire la vieţile noastre.
Iertarea şi iertarea au un numitor comun: grozăvia situaţiei.
Grozăvia neiertării reiese în două situaţii:
- atunci când experimentezi neiertarea
- atunci când exprimi neiertarea
Nu poate fi experienţă mai groaznică decât aceea de a nu dori iertarea, de a fi eliberat de vină. Groaznic este însă şi atunci când hotărăşti să ţii legat pe cineva şi să nu-i oferi iertarea. Nu realizezi că, de fapt, cel legat eşti chiar tu!
Ce extraordinar este însă să experimentezi iertarea! Vrei să trăieşti şi tu această experienţă? Mai întâi trebuie să o ceri, trebuie mai întâi să spui: iartă-mă!
Fiul lui Dumnezeu a venit în lumea noastră, a suferit durere şi ruşine pentru ca oamenii să poată avea parte de iertare. Nu ar fi minunat ca astăzi să beneficiem de iertarea lui Dumnezeu? Nu ar fi minunat ca şi noi, la rândul nostru, să iertăm celor ce ne-au greşit?
Argumentăm că a ierta este greu, putem însă să urmăm câţiva paşi care să ne uşureze această povară:
- să comparăm suferinţa noastră cu cea a Domnului Isus Cristos
- să rememorăm de câtă iertare am beneficiat din partea lui Dumnezeu
- să mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne oferă El zilnic
- să ne rugăm pentru persoana care ne-a rănit sufleteşte
- să ne gândim cum i-am putea face bine
- să ne rugăm rugăciunea “Tatăl nostru”. Vom ajunge la pasajul: iartă-ne, precum şi noi iertăm (…). Inimile noastre vor ajunge astfel să fie cercetate de Cuvântul lui Dumnezeu.
Mulţumim Domnului Isus Cristos că a plătit preţul iertării noastre, că a mijlocit înaintea lui Dumnezeu rugându-se pentru noi şi că zi de zi ne învaţă importanţa iertării pe care trebuie să o oferim, la rândul nostru.

(Sintezã a mesajului expus de fr. Doru Hnatiuc, pastor al Bisericii Baptiste Emanuel din Oradea, duminică, 4 martie 2012)

Pentru mesajul complet, în format audio-mp3, vã invitãm sã accesaţi meniul RESURSE – ASCULTÃ MESAJE sau

Ascultaţi mesajul aici

Mântuirea vine prin credință

Referinţe: Romani 3.21-30

21  Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi proorocii -
22  şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Cristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire.
23  Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.
24  Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Cristos Isus.
25  Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;
26  pentruca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.
27  Unde este, deci, pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei.
28  Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.
29  Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul Iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor;
30  deoarece Dumnezeu este unul singur şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur.

   Omul poate căpăta neprihănirea numai prin intermediul credinței. Ce înseamnă însă, a crede? Oare majoritatea oamenilor nu spun și ei: eu cred? Dacă mântuirea vine prin intermediul credinței, înseamnă că acest aspect este unul important.
Credința înseamnă a-ți pune întreaga nădejde în lucrarea făcută de Domnul Isus Cristos la cruce.
Pentru a putea înțelege mai bine lucrurile privitoare la credință, trebuie să înțelegem două elemente fundamentale:
- trebuie să înțelegem de unde trebuie să ieșim și
- ce obținem din mâna lui Dumnezeu
1. Să înțelegi de unde trebuie să ieși
Capitolul 1 din Epistola către Romani prezintă necesitatea regenerării minții omenești, în contextul apropierii de Dumnezeu și dreptatea Sa. ”Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. Într-adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi.” Romani 1.19-20. Dumnezeu se descoperă, El comunică date despre El și totuși, omul alege să-L ignore. În ciuda evidențelor existenței lui Dumnezeu, omenirea refuză acceptarea acestor evidențe.
Voința noastră, marcată de păcat, este cea care generează deciziile noastre. ”Iată, deci, ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii, în deşertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor.” Efeseni 4.17-18. Mintea noastră este afectată de păcat, iar consecințele acestei afectări sunt pe măsură.
Omul fără Dumnezeu gândește greșit și are mintea întunecată. Regenerarea vieții omului se face prin credință. Pentru a intra în relație cu El, trebuie să se renunțe la păcat, iar schimbarea vieții se vede la nivelul minții, dar și al faptelor.
2. Prin credință obținem din mâna lui Dumnezeu neprihănirea
Este necesară o înțelegere structurală cu privire la realizarea acestui aspect:
- vers. 24: când omul ajunge să creadă este socotit neprihănit tocmai prin credința în jertfa lui Isus Cristos
- când Isus a murit pe cruce, a plătit prețul de răscumpărare înaintea lui Dumnezeu
- vers. 25: jertfa de ispășire este Isus Cristos. Avem aici imaginea mielului necesar jertfei de la altar, jertfă necesară pentru restaurarea omului
Credința în jertfa lui Isus Cristos este lucrul cel mai important pe care îl poate dobândi un om.

(Sintezã a mesajului expus de fr. Marius Sabou, pastor baptist în localitatea Cluj-Napoca, duminică, 26 februarie 2012)

Pentru mesajul complet, în format audio-mp3, vã invitãm sã accesaţi meniul RESURSE – ASCULTÃ MESAJE sau

Ascultaţi mesajul aici

Mântuirea prin credinţă – prima parte

http://www.youtube.com/watch?v=pPXrHv-eRMM

Mântuirea prin credinţă – partea a II-a

http://www.youtube.com/watch?v=nuWhZqF1vMo

Timpul este pe sfârşit

http://www.youtube.com/watch?v=ZUl-8PCOmgo

Renunţând la gândurile mele

http://www.youtube.com/watch?v=eQCXGww9_Bs

Cu Tine, Duh Sfânt

http://www.youtube.com/watch?v=_bbQlzcud_M

Nu mai privesc-napoi

http://www.youtube.com/watch?v=twhJnYxlDW4

La Calvar

http://www.youtube.com/watch?v=5VTbOCNVAB0

De unde vii?

http://www.youtube.com/watch?v=zAGtYVxgQSE