Nu există comentarii încă

Aproape… și totuși departe

2-1Referinţe: Matei 2.1-6

Distanța de aproximativ 10 km dintre Ierusalim și Betleem putea fi parcursă în circa 3 ore. Betleemul găzduia aproximativ 200 de locuitori stabili, nefiind astfel o localitate prea mare. Era însă frecventată de călătorii ce se aflau în tranzit către Ierusalim. Acesta era și contextul în care Iosif și Maria au poposit acolo, călători în drumul lor pentru înscrierea în cadrul recensământului. Magii au fost și ei călători ce aveau să se oprească în această mică localitate.
S-ar putea ridica o multitudine de întrebări cu privire la identitatea magilor, la numărul lor exact, la steaua care îi călăuzea sau de ce Ierusalimul și locuitorii lui au fost deranjați de vizita magilor. Nu ne vom lansa în speculații pentru a răspunde acestor întrebări, ne vom concentra însă atenția asupra lucrurilor importante pe care Sfânta Scriptură le subliniază. Liderii religioși ai acelor vremuri nu erau însuflețiți de dorința de a-L cunoaște pe Mesia. Deși cunoșteau aspectele legate de descendența lui Cristos, locul unde avea să se nască și alte detalii profețite cu mult timp înainte, nu au făcut efortul de a se deplasa în localitatea situată atât de aproape. Pe de altă parte magii, ce cunoșteau atât de puține lucruri despre profețiile legate de Fiul lui Dumnezeu, au făcut o lungă drumeție pentru a-L întâlni pe Regele Regilor.
Este important să cunoaștem Sfânta Scriptură, dar o cunoaștere doar la nivelul minții nu este îndeajuns. Cuvântul Sfânt trebuie să-și facă deplina lucrare în ființa noastră. Trebuie ca gândirea, vorbirea și trăirea să fie schimbate de adevărul Scripturii. Nicodim este un exemplu de cunoaștere scripturală, dar fără aplicație practică.

1. Cunoștințele cărturarilor i-au făcut intelectuali leneși

Informațiile sunt importante și de folos, dar cuvântul lui Dumnezeu trebuie să aducă rod. Trebuie să lăsăm ca Sfânta Scriptură să rodească în noi.

2. Religia i-a făcut pe cărturari spiritual indiferenți

Ei erau, cel mai probabil, încântați de nivelul de cunoaștere la care au ajuns. Există și azi oameni ce se laudă cu religia și apartenența lor, dar care sunt goi pe dinăuntru. Ce trist este să citești Biblia doar din dorința de a mai căpăta o informație, fără afectarea pozitivă a proprie trăiri. Biblia nu este un jurnal de știri! Atâta vreme cât Isus va fi doar o teorie pentru noi, nu ne va fi de nici un folos. Atât timp cât Sfânta Scriptură nu va fi mai mult decât o carte de istorie pentru noi, nu vom găsi adevărata ei esență.

3. Trecutul cărturarilor i-a făcut cultural ignoranți

„Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam.” Ioan 8.9 Oare cum îi priveau liderii spirituali pe magii ce nu aveau descendența poporului lui Dumnezeu? Cu cine ne asemănăm? Cu magii ce erau atinși de dorința de a-L cunoaște pe Fiul lui Dumnezeu sau cu cărturarii ce erau mândri de cunoștințele lor teoretice?
Fie ca inimile noastre să fie terenul fertil în care sămânța Cuvântului Sfânt să se dezvolte și să dea rod.

(Sintezã a mesajului expus de pastorul Gigi Dobrin, duminică, 25 decembrie 2012)

Pentru mesajul complet, în format audio-mp3, vã invitãm sã accesaţi meniul RESURSE – ASCULTÃ MESAJE sau

Ascultaţi mesajul aici

Postează un comentariu