Nu există comentarii încă

Cine suntem noi?

Referințe: 1 Petru 2:9-12

cine   Pentru noi oamenii, contează foarte mult cine suntem în societatea în care trăim, ce meserie avem, cum ne câștigăm existența, pregătirea profesională, cât de literați suntem, etc. Și pentru Dumnezeu contează cine suntem. Noi nu trăim la voia întâmplării, ci Dumnezeu are un plan pentru noi, are un plan pentru veșnicia noastră. Biblia ne spune clar că vom trăi veșnic. Până ajungem însă în veșnicie este vital pentru noi să știm cine suntem în ochii lui Dumnezeu.

   1. Oricine am fi, Dumnezeu vrea în primul rând să ne schimbe numele de familie: vers. 9 din referința noastră: Voi însă sunteți o seminție aleasă. Oferta Lui Dumnezeu este să ne facă nici mai mult nici mai puțin decât copiii Săi: Ioan 1:12 – Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai Lui Dumnezeu. Oferta este așadar să ne înrudim cu Dumnezeu, pentru că El ne așteaptă în cer să fim cu El.

   2. Dumnezeu vrea să ne dea o nouă meserie, o nouă îndeletnicire. Noi toți suntem păcătoși, dar El vrea să ne schimbe statutul: vrea să ne facă pe toți preoți(vers. 9). Acest lucru se realizează prin credința în Domnul Isus, a cărui jertfă curățește de orice păcat.

   3. Îmbrăcați toți în hainele albe, spălate de Domnul Isus, devenim un popor ales, chemați să fim o mărturie, vestind lucrările Lui minunate. Aceasta este slujba pe care ne-o dă Domnul de făcut, pentru că acum noi devenim luminați, înarmați cu o cunoștință superioară oricărei alte cunoștințe și suntem strămutați în lumea Lui Dumnezeu.

   4. De acum înainte noi trebuie să tânjim după Dumnezeu, după prezența Sa. Trebuie să ne războim cu firea noastră și să căutăm apropierea de Domnul(vers. 11). Acum pofta noastră de cunoaștere crește, avem o sete naturală de Dumnezeu. Comportamentul nostru se schimbă, relaționarea cu semenii se schimbă, vorbirea noastră se schimbă, gândirea, purtarea de asemenea. Acum trăim după voia Lui Dumnezeu, nu după firea pământească(vers. 12).

   5. Ca unii care știm finalul planului Lui Dumnezeu, trebuie să fim pregătiți în orice clipă. Veșnicia este un lucru real și va deveni palpabilă pentru fiecare dintre noi. Doar două lucruri vor putea fi auzite de oameni în veșnicie: veniți binecuvântații Tatălui Meu, sau plecați de la Mine blestemaților, în focul cel veșnic. Să ne învrednicească Dumnezeu să fim oameni înțelepti.

 (Sintezã a mesajului expus de fr. Marius Cruceru, pastor al Bisericii Baptiste “Sfânta Treime” din Aleșd, duminică, 31 martie 2013)  

Postează un comentariu