Nu există comentarii încă

Cum să facem față unui creștinism contrafăcut?

Referinţe: 1 Corinteni 12.7-11

People praying in lap. Isolated 3d imageCând oamenii întorc spatele lui Dumnezeu în viața lor intervine un gol ce, în mod inevitabil, va fi umplut de către altceva. Ce înseamnă creștinismul adevărat? Ce înseamnă creștinismul biblic? Ce înseamnă creștinismul istoric? Cu toate că lumea se află într-o permanentă mișcare, Dumnezeu a rămas același de-a lungul istoriei. În cartea sa, Amăgirea sectelor, Ronald Enroth enumeră câteva curente al căror scop este abaterea învățăturii de la adevărul biblic:
– grupările mistice din Est: bazate pe învățături budiste sau hinduiste, gruparea Hare Krishna
– grupări creștine aberante: mormomii, martorii lui Iehova, Știința Creștină
– gruparea de autoîmbunătățire, reînnoirea creștinismului: sioniții, scientologia, meditația transcendentală
– gruparea sincretistă, amestecată: Reverendum Moon, Biserica Unificării
– ocultismul, mișcările psihice: New Age, mișcarea Shirley MacLaine

Oamenii vulnerabili, care se simt neglijați, sunt atrași cel mai adesea spre diferite secte. Oamenii sunt în căutare de altceva. Spre Dumnezeu însă există o singură cale: ”În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” Faptele Apostolilor 4.12. Cine va încerca să se apropie de Dumnezeu, altfel decât prin Fiul Său, nu va reuși.
Erezii vechi, contrafaceri moderne – un fapt evident pentru zilele noastre. Nu suntem primii care ne confruntăm cu un creștinism contrafăcut. Încă din timpurile de început ale Bisericii Primare au existat oameni eretici ce s-au îndepărtat de la adevărul Scripturii, iar Biserica a trebuit să-și bată credința pe nicovala controverselor doctrinare. Există un dar spiritual pe care Dumnezeu îl oferă, darul deosebirii duhurilor (vers.10), abilitatea de a deosebi duhurile. Omul care deține o astfel de capacitate posedă câteva caracteristici:
– un interes profund față de învățăturile Bibliei. Nu trebuie să fie savant în ale Scripturii, ci pur și simplu trebuie să fie îndrăgostit de Cuvântul lui Dumnezeu
– are capacitatea de a intui când o afirmație sau învățătură nu este conformă cu Sfânta Scriptură
– are curajul de a vorbi când eroarea este promovată

1. Ce ne învață Biblia despre creștinismul contrafăcut?

Pasajul din 2 Petru 2.1-3 scoate în evidență câteva trăsături ale ereziilor și ale ereticilor:
– sursa învățătorilor falși: printre noi
– strategia învățătorilor falși: pe furiș
– identificarea învățătorilor falși: lepădarea de Dumnezeu. Problema acestora este persoana și lucrarea Domnului Isus Cristos, canalizează atenția asupra persoanei și lucrării lor.
– succesul învățătorilor falși: mulți îi vor urma
– explicarea înșelătoriei învățătorilor falși: cuvântări înșelătoare, cuvinte amăgitoare
– Dumnezeu are ultimul cuvânt: osânda îi paște de multă vreme

Falsificatorii spirituali se vor trezi în cele din urmă în iad: ”Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” Matei 7.21-23.

2. Care sunt semnele unui creștinism contrafăcut?

– un lider puternic și carismatic
– sursa de autoritate nu este doar Biblia, adaugă și scot din Sfânta Scriptură ceea ce doresc
– membrii sectelor sunt foarte activi în împărtășirea credinței lor
– un standard rigid pentru aderare
– susțin un adevăr special, necunoscut altora: restaurarea credinței ”adevărate”
– membrii sectelor migrează dintr-o parte în alta
– doctrina grupului este într-o continuă schimbare
– folosirea unui limbaj specific, chiar un limbaj biblic, dar denaturat

3. Care este metoda de recunoaștere a unui creștinism contrafăcut?

1 Ioan 4.1-3 ne învață ce trebuie să facem pentru a deosebi Duhul Sfânt de alte duhuri:
– să nu dați crezare oricărui duh
– Duhul lui Dumnezeu mărturisește că Isus Cristos a luat chip de om, este singurul Fiu al lui Dumnezeu, este singura cale de mântuire, singura cale spre Dumnezeu

4. Cum ne putem proteja de un creștinism contrafăcut?

– fii sigur că ești într-o relație corectă cu Domnul Isus Cristos
– fundamentează-ți viața și familia în Cuvântul lui Dumnezeu. Cele mai aparent nevinovate filme de animație pot strecura învățături de tip New Age, documentare televizate încearcă să răstoarne învățătura sănătoasă
– învață cu discernământ, analizează cu atenție, studiază precum credincioșii din Bereea
– lumea este flămândă după lucrurile spirituale, iar Diavolul acționează cu multă putere
Golul care nu este umplut de Dumnezeu va fi umplut de altceva. Dumnezeu să ne ajute și să ne inspire la o trăire conformă cu învățătura Sfintei Scripturi!

(Sintezã a mesajului expus de pastorul Gigi Dobrin, duminică, 25 august 2013)

Pentru mesajul în format audio-mp3, vã invitãm sã accesaţi meniul RESURSE – ASCULTÃ MESAJE sau

Ascultaţi mesajul aici

Postează un comentariu