Nu există comentarii încă

Glorioasa întrupare a lui Cristos

Referinţe: Galateni 4.4-7

4 Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege,
5 ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, ca să căpătăm înfierea.
6 Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava” adică: „Tată!”
7 Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu.

   Textul de față se referă la un eveniment glorios: venirea lui Dumnezeu în lumea noastră. Acest eveniment depășește capacitatea noastră de înțelegere, și anume, cum a putut Dumnezeu să ia chip de om. Ceea ce putem înțelege este că el a făcut acest lucru din dragoste pentru noi. Profețiile făcute de-a lungul veacurilor au căpătat ființă în persoana lui Isus.
1. O ÎNTRUPARE PLANIFICATĂ (vers. 4a)
– planificată de un Suveran perfect
Nu circumstanțele și nici hazardul nu au făcut posibil acest eveniment. În agenda lui Dumnezeu exista acest plan de multă vreme. Cel ce determină istoria este Cel ce a dus la îndeplinire planul Său.
– planificată într-un cadru și un timp perfect
Cadrul și timpul în care s-a încadrat venirea în trup a Fiului lui Dumnezeu au fost alese în mod perfect de către Tatăl Ceresc.
Extinderea Imperiului Roman a făcut posibilă împlinirea profețiilor legate de circumstanțele și locul nașterii, precum și propagarea ulterioară a mesajului Evangheliei:
a. rețeaua de drumuri romane ajungea până la capătul imperiului, inclusiv până în Țara Sfântă
b. limba greacă, vorbită în mod fluent în imperiu, făcea posibilă comunicarea mesajului
c. pacea prezentă în imperiu conferea siguranță pentru călătorii îndelungate
– planificată pentru un Înlocuitor perfect
Planificarea lui Dumnezeu s-a ocupat de fiecare detaliu pentru ca sămânța bună să poată fi semănată.
2. O ÎNTRUPARE MAGNIFICĂ (vers. 4b)
– metoda Întrupării
Dumnezeu a ales procesul nașterii, atât de des întâlnit în lumea umană, ca să interfereze cu planul Său.
Creatorul devine, într-un fel, dependent de creatura Sa, Cel Sfânt intră în natura coruptă a omului, fără a fi totuși pângărit de păcat.
– misiunea Întrupării
Mântuitorul S-a născut pentru a împlini Legea. ”Născut sub Lege”, pentru că Legea dată de Dumnezeu nu a putut fi împlinită de nici-un om.
3. O ÎNTRUPARE CU SCOP (vers. 5-7a)
– să ne răscumpere
Scopul întrupării lui Cristos a fost cel al răscumpărării, al cumpărării din nou a omului ce de bunăvoie s-a vândut păcatului. Legea răscumpărării dată de către Dumnezeu în perioada Vechiului Testament s-a îndeplinit în mod desăvârșit în persoana Fiului Său.
– să ne înfieze
Venirea în lume a lui Isus Cristos nu numai că a făcut posibilă răscumpărarea noastră, ci ne-a oferit și posibilitatea înfierii noastre de către Dumnezeu. Astfel, din dușmani ai lui Dumnezeu am fost transformați în fii ai Săi.
4. O ÎNTRUPARE CU PROMISIUNI (vers. 7b)
– promisiunea unei noi identități
– promisiunea unui nou statut
Dumnezeu trece dincolo de puterea omului de a înțelege lucrurile. Ne-a schimbat statutul din robi, în fii. Mai mult de-atât, El ne-a oferit și o moștenire, întrucât ne-a oferit moștenirea Împărăției Sale.
O identitate nouă (aceea de fii), apoi un statut nou (acela de moștenitori). Din natură căzută, în gloria lui Dumnezeu. Din înstrăinare, în prezența lui Dumnezeu.
Și totul având ca și punct de plecare ÎNTRUPAREA GLORIOASĂ A LUI CRISTOS!

(Sintezã a mesajului expus de pastorul Gigi Dobrin, duminicã, 18 decembrie 2011)

Pentru mesajul complet, în format audio-mp3, vã invitãm sã accesaţi meniul RESURSE – ASCULTÃ MESAJE sau

Ascultaţi mesajul aici

Postează un comentariu