Nu există comentarii încă

Iertați de Dumnezeu

Referințe: Luca 24: 45-47

images (1)Viața pe acest pământ este complicată, complexă și plină de nevoi financiare, materiale, care să înlesnească traiul pe acest pământ. Dincolo de nevoile materiale există o dimensiune spirituală care la rândul ei are nevoi. Aceste nevoi pot fi împlinite toate în această viață. Nevoia de bază pentru viața spirituală este pocăința. Este o condiție obligatorie pentru a primi iertarea pe care Dumnezeu o dă prin Domnul Isus. Păcatul apasă asupra conștiințelor noastre, iertarea fiind singura soluție pentru eliberarea conștiinței. Unii se cred prea buni, unii nu-și dau seama de starea de păcat, alții sunt obișnuiți cu păcatul și nu simt nevoia de iertare. Toți însă suntem impregnați de păcat și fără iertare ne îndreptăm spre iad. Toți am păcătuit măcar o dată cu sau fără intenție și purtăm în noi moștenirea păcatului adamic.

Consecințele păcatului

Plata păcatului este moartea. Toți suntem datori cu o moarte fizică, însă păcatul neiertat atrage moartea veșnică. Aceasta este moartea păcatului în care trăiesc toți cei neiertați, acest lucru fiind vizibil în gândurile rele, dorințele rele, faptele rele pe care oamenii le comit. Biblia afirmă că omul poate fi înviat din moartea în păcat. Acest lucru este posibil dacă îi cerem iertare lui Dumnezeu. El este cel căruia i-am greșit și în puterea lui stă să-i trimită pe oameni în iad sau în rai. Păcatul neiertat generează iadul veșnic, păcatul iertat însă reface legătura cu Dumnezeu.

Cea mai grea povară care poate apăsa pe un om este povara păcatului pentru că îl desparte de Dumnezeu. Până problema păcatului nu este rezolvată, această povară apasă tot mai greu. Rezolvarea păcatului se poate face doar în timpul vieții. Dumnezeu salvează din moartea păcatului, nu din moartea veșnică.

Reabilitarea

Astăzi, cât încă suntem în viață avem neapărată nevoie să ne cerem iertare lui Dumnezeu, iar El, dacă ne mărturisim păcatele, este credincios și drept să ne ierte. Păcatul iertat înseamnă pocăința și credința în Domnul Isus care este premisa revărsării harului mântuirii lui Dumnezeu, refacerea legăturii cu El, salvarea din moartea păcatului și perspectiva veșniciei cu Domnul.

(Sintezã a mesajului expus de fr. Emanuel Dobrin, pastor al Bisericii Creștine după Evanghelie Maranata din Cisnădie, duminică, 20 octombrie 2013)

Postează un comentariu