Nu există comentarii încă

Marți, zi de post și rugăciune

rugaciune

În această zi suntem chemați la a sta înaintea lui Dumnezeu într-o atitudine smerită, pentru cercetarea propriilor noastre vieți, în lumina Cuvântului Sfânt. Textul din Sfânta Scriptură care ne va conduce în această comuniune cu Dumnezeu este Tit 2.1-13:

”Tu însă vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă. Spune că cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare. Spune că femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin; să înveţe pe alţii ce este bine, ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţii şi copiii; să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, pentru ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu. Sfătuieşte, de asemenea, pe tineri să fie cumpătaţi şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie, de vorbire sănătoasă şi fără cusur, ca potrivnicul să rămână de ruşine şi să nu poată să spună nimic rău de noi. Sfătuieşte pe robi să fie supuşi stăpânilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba, să nu fure nimic, ci totdeauna să dea dovadă de o desăvârşită credincioşie, ca să facă în totul cinste învăţăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Cristos.”

Cuvântul lui Dumnezeu are pentru fiecare îndemn pentru sfințire, motivare la a-L cunoaște pe Creatorul nostru. Haideți să luăm aminte la aceste îndemnuri, întrucât Dumnezeu dorește să-L cunoaștem și să avem o relație apropiată cu El.

Postează un comentariu