Nu există comentarii încă

Pilda celor poftiți la masă

long tableReferințe: Luca 14.1-24

Mai întâi trebuie să înțelegem care este contextul în care este cuprinsă pilda de față. Poate suntem prea mult obişnuiţi cu imaginea unui Cristos atât de amabil, o persoană plină de iubire şi compasiune, care nu deranjează pe nimeni. Totuşi, Domnul Isus a fost răstignit tocmai din cauza faptului că a stârnit pizma, din cauza faptului că a fost deranjant, din cauză că a spus lucrurilor pe nume. Atunci când El a fost invitat la cină în casa unui om, se pare că nu a fost nici pe departe un musafir confortabil pentru gazdă. El a ridicat probleme şi a pus întrebări a căror clarificare presupuneau o stare de disconfort. Pe Domnul nu-L interesează manierele, ci motivaţiile.

Sărbătoarea Sabatului era una ce presupunea lipsa oricărui efort conştient. De la absenţa muncii propriu-zise, până chiar la pregătirea hranei, Sabatul impunea restricții severe. Vindecarea unui om se încadra în setul de interdicţii clare, deși tocmai Sabatul presupunea o inimă binevoitoare, un caracter capabil de a face bine. Iată de ce Domnul Isus a stârnit o stare de controversă prin vindecarea omului bolnav.

Fiul lui Dumnezeu găsește în invitația primită un prilej deosebit de bun de a-i învăța pe oameni care sunt lucrurile cu adevărat importante în ochii lui Dumnezeu. Oamenii sunt sfătuiţi să aibă în vedere răsplătirea eternă şi nicidecum cea de moment. Să ne imaginăm ospăţul pregătit de Marele Stăpân: totul aranjat în cel mai mic detaliu, invitații nu trebuiau să participe cu nimic altceva decât cu prezenţa lor. Deși totul era pregătit atât de bine, invitații, unul câte unul, au refuzat invitația.

Să privim puțin la scuzele celor chemați. Oare cine cumpără un teren fără a-l vedea mai întâi? Cine cumpără o pereche de boi fără a-i încerca mai întâi? Cine se căsătoreşte şi crede că nu există loc la un eveniment şi pentru partenerul de viaţă? Oare aceste scuze sunt cu adevărat îndreptăţite? Chiar exista bunăvoinţă în inimile celor chemați? Mânia gazdei poate fi considerată a fi îndreptăţită în această stare de lucruri. Astfel gazda a ajuns să renunțe la invitații iniţiali şi a chemat alţi oameni, oameni care nu puteau răsplăti chemarea, ba mai mult, oameni care nu meritau această cinste. Când cel chemat se consideră nedemn tot timpul, ajunge să rateze şansa ce i se oferă.

Pentru a rezuma învățăturile ce se desprind din această pildă, să reflectăm asupra câtorva aspecte:
– Ospăţul este gata. Mântuirea pregătită de Dumnezeu este un proces definitivat, este o invitaţie făcută omului. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu salvarea este asigurată, doar trebuie să răspunzi afirmativ.
– Ospăţul este pentru oricine. Fiecare om are şansa mântuirii, fiecare om ce răspunde pozitiv invitației poate fi salvat.
– Nu toţi răspund invitației. Oamenii se încred în resursele lor, în capacitățile lor, în relaţiile lor. Oamenii se încred în orice altceva, numai în Dumnezeu nu.
– Casa lui Dumnezeu va fi plină. Chiar dacă tu nu vrei să răspunzi chemării divine, Dumnezeu va avea invitați la marele lui ospăţ. Dacă nu vei fi acolo prezent, nu va fi din cauză că nu ai fost invitat, ci din cauză că tu ai găsit scuze. Respingerea invitației din partea ta asigură locul pentru altul, întrucât locurile nu vor fi goale.

Ospăţul este pregătit, invitația este făcută. Depinde de tine ce alegi!

(Mesaj expus de Daniel Ciobanu, pastor al Bisericii Baptiste Betel din Mediaș, duminică, 9 august 2015)

[audioplayer file=”http://betel-medias.sermon.net/20466209/controller/link/action/podcast/type/audio_pildacelorpoftitilamasa/id/2414680.mp3″]

Postează un comentariu