Nu există comentarii încă

Sinonimele Betesdei

paraliticReferințe: Ioan 5.1-16

Pasajul de faţă ne prezintă imaginea unui om bolnav de 38 de ani. Ce trăiri va fi avut această persoană? Când trece peste noi doar adierea suferinţei, viaţa ne este dată peste cap, ni se învălmăşeşte totul în minte şi în trup. Iar omul acesta a fost legat de pat, imobilizat complet timp de 38 de ani. Betesda era un loc pe unde nu trecea nimeni cu plăcere, era locul unde vedeai suferinţa la tot pasul. Fiul lui Dumnezeu alege însă să treacă pe-acolo. Ar fi putut să stea undeva pe Muntele Măslinilor să facă postulate despre suferinţă, ar fi putut emite principii în faţa ucenicilor privitoare la suferinţă. În loc să facă așa ceva, Domnul Isus s-a dus la Betesda şi a confruntat suferinţa.

1. Betesda, sinonimul suferinţei – vers. 2-6

Ce înseamnă Betesda? În Sfânta Scriptură, Betesda era locul suferinţei. Nu ne putem imagina strigătele din acel loc, mirosurile emanate în locul unde stăteau oameni cu boli grave. Betesda te izbea cu o imagine cutremurătoare. De ce spunem toate acestea? Pentru a putea înțelege unde S-a dus Isus Cristos şi a-Şi manifesta puterea absolută. A ales să meargă la Betesda pentru că oamenii sufereau, acolo erau oameni disperaţi din cauza suferinţei. Intrăm în această lume plângând şi, cei mai mulți, ieșim din ea la fel. Tulburarea apei prevestea ceva minunat: o vindecare, vindecarea unui om. Nouă nu ne plac tulburările, dar în această relatare tulburarea (apei) prevestea o vindecare.

2. Betesda, sinonimul singurătăţii – vers. 7

„N-am pe nimeni”, o declarație sfâşietoare, expresia unui om ce este conştient de lipsa prietenilor. Oare când a fost ultima oară momentul când cineva a vorbit cu acel om? Cu atât mai mult înțelegem semnificația apropierii lui Dumnezeu de om, în persoana Domnului Isus. El a venit în lumea noastră pentru a-i salva pe oamenii păcătoşi, El a venit ca să se atingă de suferinţele noastre, ca să ne scape de povara singurătăţii, a îndepărtării noastre de Dumnezeu.

3. Betesda, sinonimul salvării – vers. 8, 14

Domnul Isus a vindecat trupul acelui om, dar mai mult de-atât, a vindecat spiritual acel om. „Vrei să te faci sănătos?” Din locul nedorit de nimeni, Betesda a ajuns locul în care puterea lui Dumnezeu s-a manifestat cu putere, locul evidenței apropierii lui Dumnezeu de noi. Să ascultăm îndemnul Isus Cristos: ”De-acum să nu mai păcătuieşti!”

(Mesaj expus de fr. Doru Aninoiu, pastor al Bisericii Baptiste Române din Sacramento-California, duminică, 12 octombrie 2014)

Pentru mesajul în format audio-mp3, vã invitãm sã accesaţi meniul RESURSE – PLAYER AUDIO sau
Ascultaţi mesajul aici

Postează un comentariu