1 Adam s-a împreunat cu nevastă-sa, Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Cain. Şi a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!”
2 A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar.
3 După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului.
4 Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi-născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui;
5 dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa.
6 Şi Domnul i-a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa?
7 Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.”
8 Însă Cain a zis fratelui său Abel: „Haide să ieşim la câmp.” Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât.
Slujirea lui Dumnezeu de către om poate fi orientată pe trei direcţii:
– slujirea înaintea lui Dumnezeu (relaţie directă om – Dumnezeu).
– slujirea în cadrul Trupului lui Cristos (Biserica).
– slujirea în afara Trupului lui Cristos (în viaţa de zi cu zi).
Aceste trei componente ale slujirii plăcute lui Dumnezeu se întrepătrund atât de bine, încât una fără cealaltă nu fac altceva decât să ştirbească deplinătatea actului închinării omului înaintea lui Dumnezeu.
Aşadar, în ce constă slujirea plăcută înaintea lui Dumnezeu? Slujirea lui Dumnezeu reprezintă un act de închinare, iar închinarea este cea mai înaltă funcţie a omului.
Textul regăsit în Geneza ne aşează într-un context mai larg, acela al începuturilor omului pe acest Pământ. După izgonirea lui Adam şi Eva din grădina Edenului, aceştia s-au regăsit într-un loc blestemat de către Dumnezeu, din cauza păcatului oamenilor. În versetul 1 găsim exclamaţia Evei: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!”, ceea ce exprimă speranţa omului că, poate, situaţia se va îndrepta. Versetul 2 ne prezintă deja doi oameni maturi, Cain şi Abel, care îşi aleg destinul în viaţă prin orientarea către o muncă specifică. Astfel Cain alege munca pământului, iar Abel se face cioban.
Cum se manifestă slujirea lui Dumnezeu de către aceşti oameni? Prin închinare. Iar închinarea se desfăşoară în condiţii ce pot fi redate după cum urmează:
1. Un loc prescris de Dumnezeu pentru închinare.
În versetele 3 şi 4 ni se relatează că şi Cain şi Abel aduc câte-o jertfă înaintea lui Dumnezeu. Este de înţeles faptul că jertfa este adusă într-un loc anume. În cartea Exod, Dumnezeu comunică lui Moise locul pe care Îl stabileşte pentru întâlnirea lui cu omul: Acolo Mă voi întâlni cu tine; şi de la înălţimea capacului ispăşirii, dintre cei doi heruvimi aşezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel (Exod 25:22). În capitolul 13 din epistola către Evrei găsim scris că noi avem acum un altar care nu este făcut din materie, ci este Cristos Însuşi. La Domnul Isus venim să ne închinăm înaintea lui Dumnezeu, El este locul nostru de întâlnire cu Dumnezeu.
2. Un timp prescris de Dumnezeu pentru închinare.
Versetul 3 spune „după o bucată de vreme…”. Legea dată prin Moise poporului Israel nu era încă prezentă, acea Lege care stabilea în detaliu modalitatea de închinare, precum şi perioadele de timp necesare pentru aceasta. Totuşi, Cain şi Abel se prezintă la un moment dat înaintea lui Dumnezeu.
În Apocalipsa, apostolul Ioan declară că: „În ziua Domnului eram în Duhul” (Apocalipsa 1.10); Ioan era aşadar în prezenţa lui Dumnezeu. Cartea Faptele Apostolilor ne aminteşte că ucenicii erau adunaţi la închinare în prima zi a săptămânii (Fapte 2.7).
3. O însemnătate prescrisă de Dumnezeu.
Dumnezeu acceptă ca un om păcătos să se poate prezenta înaintea Lui, prin intermediul unei jertfe.
De ce a fost respinsă jertfa lui Cain şi a fost acceptată jertfa lui Abel?
„Şi fără vărsare de sânge, nu este iertare” (Evrei 9.22). Jertfa lui Cain era din roadele pământului, pe când jertfa lui Abel era din turma lui. Cain nega astfel că are nevoie de iertarea oferită prin sângele jertfei şi, implicit, nega nevoia unui Răscumpărător.
Jertfa lui Abel era adusă prin credinţă: „Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui” (Evrei 11:4). Jertfa lui Abel vorbea despre o o jertfă mai bună, despre un Miel fără păcat şi fără cusur.
Diferenţa dintre cele două jertfe: sângele şi credinţa.
Cain reprezintă calea religiei formale, a ritualurilor fără viaţă, a persecuţiei, a faptelor murdare care se ridică împotriva celor neprihăniţi.
Abel reprezintă calea vieţii veşnice, calea care duce în prezenţa lui Dumnezeu, calea bucuriei chiar şi în mijlocul necazurilor şi a durerilor, calea răscumpărării prin sângele jertfei, calea întâlnirii cu Dumnezeu.
(Sinteză a mesajului expus de pastorul Gigi Dobrin, duminică, 10 ianuarie 2010)
Pentru mesajul complet, în format audio-mp3, vă invităm să accesaţi meniul RESURSE – ASCULTĂ MESAJE sau
Ascultaţi mesajul aici