Nu există comentarii încă

Trei oximoroane

Referinţe: Galateni 2.20

20  Am fost răstignit împreună cu Cristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.

   Oximoronul este o figură de stil ce îmbină două cuvinte, în aparență contradictorii, incompatibile, pentru a da sublinia un aspect important.
   Exemple de oximoroane: tăcere grăitoare, sticlă de plastic sau dulceaţă amară.
   Versetul 20 al capitolului 2 din Epistola lui Pavel către Galateni reprezintă un sumar al teologiei lui Pavel şi cuprinde aspectele mântuirii: justificarea prin credinţa în Cristos şi unirea noastră cu Cristos.
1. Primul oximoron: Paradoxul morţii.
   "Am fost răstignit împreună cu Cristos şi trăiesc…"
   Credinţa ne îndreptăţeşte, pentru că priveşte la moartea lui Cristos.
   Isus a folosit de asemenea această modalitate de exprimare: "Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga" (Matei 16:25).
   Despre ce vorbeşte însă Pavel? În ce fel a fost el răstignit?
   În versetul 19 al aceluiaşi capitol Pavel declară: "căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu." Iată doctrina despre justificarea prin credinţă! Fiind mort faţă de Lege, Legea nu mai are putere asupra lui. Moartea lui Isus a fost pentru Pavel (ca de altfel pentru fiecare credincios în parte) una substitutivă, înlocuitoare. Isus a murit în locul păcătoşilor, iar moartea Sa a împlinit tot ceea ce era necesar pentru restabilirea relaţiei noastre cu Dumnezeu.
2. Al doilea oximoron: Paradoxul învierii.
   "...trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine".
   Acest paradox vorbeşte despre principiul vieţii veşnice. Credinţa ne regenerează atunci când privim la Cristosul Cel viu. Cristos este sursa vieţii noastre. "Acum, dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, întrucât ştim că Cristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu (Romani 6.8-10)".
   Cristos a murit, la fel şi noi. Trăieşte Cristos, suntem şi noi vii. Dar, de fapt nu noi trăim, ci Cristos trăieşte în noi. Astfel, creştinul nu mai este o fiinţă plăpândă, neajutorată, ci el este conectat direct cu Puterea Universului, cu Dumnezeul Atotputernic. Asta nu înseamnă că nu mai avem probleme sau necazuri. În mijlocul acestora avem VIAŢA: "suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru" (2 Corinteni 4.8-10).
   Unirea cu Cristos ne uneşte nu doar cu moartea Lui, ci şi cu învierea Lui.
3. Al treilea oximoron: Paradoxul vieţii.
   "Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu".
   Credinţa ne sfinţeşte, ne face asemenea lui Cristos. Aceeaşi credinţă lucrează în toate cele trei paradoxuri: credinţa în Isus Cristos, credinţa care merge mereu crescând. Credinţa în răscumpărarea bazată pe jertfa lui Isus, credinţa bazată pe regenerarea prin viaţa lui Isus şi credinţa care ne face asemenea lui Isus: plăcuţi înaintea lui Dumnezeu.
   "Cel neprihănit va trăi prin credinţă" (Evrei 10:38).

 (Sinteză a mesajului expus de pastorul Gigi Dobrin, duminică, 1 noiembrie 2009)
 
  Pentru mesajul complet, în format audio-mp3, vă invităm să accesaţi meniul RESURSE – ASCULTĂ MESAJE sau
 
  Ascultaţi mesajul aici

Postează un comentariu